Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, să ne întrebăm de ce grecii se numesc eleni, iar elenii – greci?

Nu de alta, dar apar uneori confuzii. Protagonistul unui banc şi-a petrecut vacanţa în Grecia şi când un amic l-a întrebat cum i-au părut elenele, a rămas nedumerit de ce anume elenele şi nu mariile, magdalenele, cristinele, alexandrinele, ca în hitul lui Ion Suruceanu?  După amicul i-a explicat cum stă socoteala cu etnonimul, peste un an, când a revenit din vacanţă din Egipt, la întrebarea cum i-au părut piramidele, a răspuns: Nişte destrăbălate!

Lăsând gluma la o parte, vom examina sinonimia şi vom afla că grecii sunt un popor cu mai multe etnonime.  Actualmente ei îşi spun eleni, ca şi în antichitate, de când ţara a început să se numească Hellas sau Elada.  Numele alternativ, cel de greci, le-a fost pus de romani şi apoi, prin intermediul limbii latine, a pătruns în alte limbi europene.  Conform mitologiei antice greceşti, strămoşul lor a fost patriarhul Elen, iar urmaşii lui au fost eolienii, dorienii, aheenii şi ionienii, adică triburile principale din Grecia continentală şi de pe litoralul Asiei Mici.  

Denumirea de ”eleni” e atestată documentar pentru prima dată în secolul 7 înainte de Hristos, în versurile poetului Arhiloh, considerat inventatorul piciorului de vers numit iamb.

În secolul al IV-lea înainte de Hristos  numele elen a căpătat un sens mai larg, denumind popoarele civilizate în general, în opoziție cu termenul de barbar care reprezenta grupul celor necivilizați. Dramaturgul Euripide considera că elenii ar trebui să îi conducă pe barbari, deoarece primii erau meniți pentru libertate, în timp ce ultimii erau meniți să fie sclavi.

 ”Titlul de elen este o emblemă a educației, nu a originii comune”, afirma celebrul orator Isocrate în discursul intitulat ”Panegyricus”. Astfel, termenul de „elen” a evoluat de la un nume național reprezentând etnia greacă la un termen cultural, reprezentând pe oricine își ducea viața în conformitate cu standardele grecești.

În timpul lui Iisus din Nazaret termenul și-a schimbat înțelesul, și orice individ care nu era de rit iudaic era numit elen.

Către sfârșitul Antichității, grecii își spuneau romaioi, adică romani, deoarece după Edictul împăratului Caracalla din anul 212, practic toți grecii de pe teritoriile cucerite de Roma erau cetățeni romani.

După convertirea la creștinism a Imperiului Roman de Răsărit, în Bizanţ,  cuvântul ”elen” a ajuns să fie sinonim cu ”păgân”, recăpătându-și sensul inițial abia la începutul celui de-al doilea mileniu.

Europenii occidentali folosesc numele de greci – aşa i-au numit romanii pe coloniştii eleni din Italia de Sud,  de la numele propriu grecesc Graikos, iar perșii folosesc  numele Yunan, pentru că au cucerit la vremea lor provincia Ionia. Din limba persană acest nume a ajuns în limbile arabă, turcă, ebraică şi chiar în sanscrita vorbită odinioară în India. O formă unică și interesantă e aceea folosită în limba georgiană: grecii sunt numiți ბერძენი - ”berdzeni”, denumire provenită din cuvântul georgian ”brdzeni”, adică ”înțelept“. Georgienii numeau Saberdzneti, adică ”Ţinutul înţelepţilor”, Grecia Antică, Roma Antică şi Bizanţul. Se presupune că acest nume se datorează faptului că filozofia s-a născut în Grecia.