Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cât de amăgitoare sunt uneori sonorităţile poetice.

Nu prea întâlnim cuvântul "odaliscă" în convorbirile cotidiene şi textele din presă. Este mai frecvent în pictura şi poezia europeană din secolele 18 și 19. De exemplu, Dimitrie Bolintineanu scrie despre "Albe odalisce se cobor pe mare/ Pline de plăcere, din al lor serai", iar pictorii francezi Ingres  şi Delacroix aştern pe pânze astfel intitulate nuduri feminine languroase. Moda orientalismului în arta de atunci i-a imprimat cuvântul "odaliscă" mai întâi în limba franceză sensul de "sclavă din harem", "concubină a unui sultan sau a unui paşă", "curtezană".  A fost preluat cu acelaşi sens şi de engleză, italiană şi alte limbi europene.  Şi în uzul popular poate să însemne "amanta sau concubina unui bărbat bogat".

Este curios că aceste conotaţii erotice, asociate cu rafinamentul şi luxul oriental, nu prea reprezintă realitatea otomană din care a fost luat cuvântul acesta cu sonorităţi poetice.  

În dicţionarele explicative ale limbii române odalisca este o sclavă în serviciul soţiilor sultanului.  Este un împrumut exotic din limba turcă în care cuvântul  "odalyk" are sensul de "roabă în slujba femeilor din harem". În fond, înseamnă cameristă, pentru că e un derivat de la oda ("cameră") care a dat de altfel în română,  probabil şi prin intermediul bulgarei şi sârbei cuvântul "odaie".

În mai multe dicţionare ale limbii române "odalisca" e definită ca "femeie de serviciu în haremul sultanului" sau "sclavă în serviciul haremului unui sultan; cadână".  Imaginea e destul de contrastantă, între ceea ce pictau Delacroix şi Ingres şi ceea ce ne imaginăm noi când auzim sau citim "femeie de serviciu". Între nurii apetisanţi de pe pânzele titanilor picturii universale şi femeia în halat, cu căldarea şi mopul în mână e, într-adevăr, ceva diferenţă.  Ce-i drept, odalisca din harem, ca şi camerista, nu e chiar femeie de serviciu înarmată cu mătură și teu. Din această serie de termeni mai mult sau mai puţin profesionali mai fac parte şi fată-n casă, jupâneasă, menajeră, îngrijitoare, servitoare, servantă, slujnică.  Desemnând cam aceeaşi poziţie socială şi profesională, şi ele diferă de la o epocă la alta sau de la o cultură la alta.  
O odalık nu era o concubină în harem, ci o servitoare, dar dacă era de o frumusețe extraordinară sau avea talente excepționale de dansatoare sau cântăreață, ea putea fi pregătită ca o posibilă concubină. În fine, în contrast cu reprezentările europene nude ale femeilor din harem, după cum afirmă istoricii, condițiile de trai din harem „semănau mai mult cu cele dintr-o mănăstire pentru fete decât cu cele dintr-un bordel al imaginației europene”.