Vă propun să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cuvântul ”iar” şi despre scrierea lui cu sau fără cratimă. Pentru cei care au uitat ce n-au ştiut amintesc că cratima este un semn grafic folosit pentru a lega două sau mai multe cuvinte care se pronunță împreună sau pentru a despărți cuvintele în silabe etc. Se mai numeşte mai puţin savant liniuță de unire.

Avem de a face din nou cu o pereche de omofone, adică de cuvinte care se pronunţă identic, dar se scriu diferit. Cuvântul „iar” şi structura ”i-ar” au valori morfologice şi, sensuri diferite, în funcţie de contextul în care sunt folosite. Iar scris într-un cuvânt poate să fie adverb, cu înţelesul de iarăşi, din nou, încă o dată indicând repetabilitatea unei acţiuni : Iar a plouat !, adică A plouat din nou sau Nu vreau să aud iar ceea ce mi-ai mai spus adică Nu vreau să aud încă o dată ceea ce mi-ai mai spus.

Tot într-un cuvânt se scrie iar şi atunci când are valoarea unei conjuncţii adversative (precum sunt dar şi însă), stabilind o relaţie de coordonare între doua propozitii de acelaşi fel : Unul urcă, iar altul coboară sau Eu vorbesc, iar el tace etc.

I-ar scris cu cratimă este o structură alcătuită din pronumele personal, forma neaccentuată – i (cu sensul de lui/ei) – şi verbul auxiliar ar, care ajută la formarea modului condiţional, timpul prezent : I-ar spune adevărul, dar nu îndrăzneşte sau I-ar dărui multe lucruri, dacă ar putea sau Doar lui sau ei i-ar mărturisi ce crede etc.

Prin urmare, ambele forme – iar fără cratimă si i-ar cu cratimă – sunt corecte, dar se scriu diferit, în funcţie de contextul lingvistic în care apar.  Se scrie iar fără cratimă când avem de-a face cu un singur cuvânt - adverb, echivalent cu din nou; sau conjuncţie, sinonimă cu şi, dar sau însă. Se scrie i-ar cu cratimă când avem de-a face cu două cuvinte rostite împreună - pronumele personal i- şi verbul auxiliar ar.

Pentru fixarea în memorie a sensurilor şi a ortografiei corespunzătoare, se poate ţine minte un enunţ simplu, de verificare: S-au întâlnit iar (adverb cu sensul din nou), iar (conjuncţie cu sensul dar, însă) el i-ar spune (pronume + verb) acum adevărul.
Pentru cazul în care nu prea vă aveți de bine cu definirea părților de vorbire și altor categorii gramaticale, o altă modalitate de a verifica decizia de a scrie cu sau fără cratimă este înlocuirea cuvântului ”iar” cu sintagma “din nou”. Dacă după această înlocuire propoziția își păstrează sensul, scriem legat, dacă devine absurdă, punem cratimă.

De exemplu, în reformulăm propozițiile ”Iar (fără cratimă) a venit să creară bani” și ”Iar (fără cratimă) da bani, dar nu mai are” înlocuind ”iar” cu ”din nou”: ”Din nou a venit să ceară bani” și ”Din nou da bani, dar nu mai are”. Observăm că prima propoziție are sens, deci în acest caz scriem legat.

Propoziția ”Din nou da bani, dar nu mai are” este evident păsărească, de aceea punem cratima și scriem i cratimă ar.
Cu speranţa că am contribuit barem niţel la dezvoltarea scrierii corecte, să ne auzim de bine!