Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe - despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre adjectivul neologistic "ecvestru" şi alte câteva cuvinte din această zonă cabalină.

Este curios că în limba română cuvintele referitoare la cai sunt foarte diferite în funcţie de provenienţa lor.

De exemplu, adjectivul "ecvestru” care înseamnă „de călăreţ, călare”, iar referitor la opere de arte plastice – care reprezintă o persoană călare, este de origine franceză. E derivat din latinescul Equus, care înseamnă „cal”. De fapt, denumirea ştiinţifică a calului este equus caballus – cel de-al doilea termen, „caballus”, a fost transformat de spanioli în ”caballo”, de italieni în ”cavallo”, de francezi în „cheval”, iar de noi – în „cal”.  

Din același cuvânt ”caballus” au descins cuvintele cavaler, cavalerie, cavalcadă. Înainte de a însemna  ”om plin de abnegație, generos și nobil; om amabil, binevoitor, îndatoritor” sau ”holtei sau burlac”, ”cavaler” însemna călăreț sau nobil  care spre deosebire de plebei se deplasa călare.

Cavaler mai însemna și ostaș de cavalerie,  cavaleria fiind partea armatei care folosea calul ca mijloc de luptă sau transport.

Dicționarele explicative îi atribuie cuvântului ”cavalcadă” următoarele înțelesuri: „Plimbare călare făcută în grup; goană, alergare (cu cai). Grup de persoane care fac împreună o plimbare călare.”  Adesea, cuvântul „cavalcadă” este folosit metaforic  fără nicio referire la cai – bunăoară, îmi amintesc de o emisiune muzicală la radio care se numea ”Cavalcada ritmurilor”.

Și verbul ”a călări” s-a detașat cu timpul de substantivul de la care a fost derivat și este raportat la orice animal sau obiect pe care urcă omul – e călărit și elefantul, e călărită și cămila, și motocicleta și așa mai departe.

Mai există un cuvânt a cărui legătură cu calul nu e deloc evidentă. Este cuvântul  mareșal, al cărui sens cel mai cunoscut este de grad suprem în ierarhia militară a unor țări. Conform unor studii etimologice, cuvântul vine din din limba francilor unde era compus din cuvintele marh, „cal”, și skalk, „slujitor”. Atunci când romanii l-au împrumutat sub forma mariscalus, cuvântul însemna tot „slujitor care îngrijește caii”.  Apoi a ajuns să însemne „ofițer ce se ocupa cu caii”, iar în fine s-a cocoțat în fruntea tuturor gradelor militare. Cu excepția limbii italiene, unde nu are sensul de comandant suprem, ci este unul dintre gradele superioare ale subofițerilor.

În schimb denumirea curselor de cai și altor probe sportive în care sunt antrenate cabalinele –  ”hipism” -  vine, prin filieră franceză, din limba greacă în care ”hippos” înseamnă ”cal”. Iar de aici și denumirea spațiilor în care se desfășoară cursele de cai și alte concursuri hipice – ”hipodrom”.

Și pentru că au contribuit și turcii la îmbogățirea lexicului nostru hipic, să ne amintim de cuvântul desuet deja  ”geambaș” care înseamnă negustor sau și hoț de cai. În limba turcă sensul inițial al acestui cuvânt, în forma djanbaz,  era de „persoană care își riscă viața” sau ””care se joacă cu propria viață”.