Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Construcția verbală "merge vorba despre" este în spațiul nostru veche și persistentă. În anul 1963 filologul Ion Mocreac îi semnala prezența neavenită în emisiunile radiofonice.  Și dacă figura în emisiunile radiofonice, înseamnă că era frecventă și în restul spațiilor publice și intime. Peste 55 de ani, la o rubrică de cultivare a limbii cineva scrie cu aplomb: "Apropo, dacă sunteţi la curent cu schimbările în ortografia limbii române, nu se mai scrie "nici o" , ci "nicio, niciun" când merge vorba de pronume, se scrie: "vreo, vreun". 

Adică, militând pentru respectarea unei norme gramaticale recente, zelosul apărător al ortografiei cade pradă unei erori mai vechi. 

Cu jumătate de secol și ceva în urmă, Ion Mocreac detecta traducerea ad litteram din limba rusă a expresiei речь идет о… care nu-i este specifică limbii noastre. În asemenea situații noi recurgem la îmbinarea  verbală "este sau a fost sau va fi vorba de sau despre" ceva.  

Longevitatea acestei utilizări improprii cauzate de influența bilingvismului s-ar putea să fi fost  susținută și de faptul că expresia "merge vorba" chiar există în limba română. Numai că are un alt sens, și anume: "se zvonește, se spune, se vorbește".

"A fi vorba de sau despre ceva" înseamnă a fi obiectul discuţiei, a fi în discuţie.

Deci, spunem că merge vorba despre ceva în cazurile în care subiectul la care ne referim este protagonist în gura lumii, se zvoneşte prin târg despre el. Şi spunem că este vorba de ceva sau cineva atunci când acest cineva sau ceva constituie obiectul discuţiei noastre, indiferent dacă s-o fi zvonind sau nu despre el prin târg sau pe mapamond.