Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre ce și când dăm și dacă e cazul chiar întotdeauna să dăm ceea ce dăm.

Cu vreo câţiva ani în urmă limgvista Irina Condrea remarcase că "datul întrebărilor" este o exprimare cam greu de stârpit în mediul nostru: lumea este obișnuită să spună "vreau să dau o întrebare", calchiind forma rusească "хочу задать вопрос".

În limba română, însă,  întrebarea nu se dă, ci se pune, se adresează, sau pur şi simplu cineva întreabă ceva. Prin urmare, formulările corecte sunt "vreau să vă adresez o întrebare" sau "să vă pun o întrebare" sau, și mai simplu, "vreau să vă întreb".

De fapt, confuziile create de expresiile cu verbul "a da" sunt mai multe, şi provin din aceeaşi inerţie a calchierii mecanică a unor formulări ruseşti. În această serie se înscriu îndemnurile: "dați să convenim", "dați să vorbim" sau "dați să vă lămuresc", "dați să vă ajut" etc., toate izvorâte din expresiile ruseşti în baza cuvintelor davaite şi daite.  

Echivalentele româneşti ale acestor expresii ruseşti  utilizează interjecția hai sau haideți: adică, haideţi să convenim sau haideţi să vorbim.  În alte cazuri spunem daţi-mi voie să vă lămuresc sau permiteţi-mi să vă ajut.  Vorba unui spiritual om de radio român, haideţi să haidem.

O altă formulă calchiată din davaiul rusesc ţine de accesibilitatea unor materii şcolare sau deprinderi profesionale – gen unui elev "nu i se dă" matematica în sensul nu reuşeşte la matematică, nu se descurcă sau îi vine greu s-o înveţe.

Asemănarea fonetică şi grafică a rusescului "Davat" şi a românscului "A da" stau la baza acestor confuzii şi probabil şi la baza longevităţii lor încăpăţânate în uzul nostru care preferă deseori comoditatea în detrimentul corectitudinii.

De altfel, în aria limbii române verbul "a da" este foarte prolific la crearea expresiilor plastice. În "Dicţionarul de expresii şi locuţiuni româneşti" expresiile cu verbul "a da" ocupă aproximativ 18 pagini. Sunt şi expresiile populare vechi şi stabile - a da buzna, a da din umeri, a se da de-a dura. Sunt şi calcurile culte acumulate în timp - a da satisfacţie, a se da în spectacol. Este utilizat frecvent în limbajul colocvial reflexivul "a se da" urmat direct de un substantiv sau un adjectiv, în sensul "a se prezenta ca..., a pretinde, a se preface că este într-un anumit fel” – a se da deştept, a se da bolnav etc.

În fine, e interesantă şi solicitată şi structura "a da bine": pe lângă sensul fundamental "a face impresie, a produce un efect favorabil", aceasta transmite o notă constantă de ironie, implicând o vagă depreciere a evaluării înseşi: De exemlu, promisiunile exagerate dau bine la electorat.