Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre împuşcarea francului, o îndeletnicire nemuritoare, provenită dintr-o expresie veche și uitată, dar, după cum remarcă lingvista Rodica Zafiu, păstrată în vocabularul nostru pasiv și scos din el cu anumite ocazii.

Expresia "a împuşca francul" e definită de dicționar ca "a fi în lipsă de bani, a avea venituri nesigure, a trăi din expediente", iar de dicționarul antebelic al lui Augustin Scriban - a umbla morțiș să câștigĭ măcar un franc .

Semnificaţia curentă a formulei desemnează goana disperată după bani.

Dar de ce anume fracul și nu altă valută forte? Lingviștii presupun că la originea expresiei stă, probabil, o metaforă glumeaţă din limbajul colocvial, precum cea din opera lui Caragiale: Mitică, "bucureşteanul par excellence", când merge să se-mprumute cu bani și e întrebat – Unde ai plecat, Mitică? – răspunde: La vânătoare de lei". Cel plecat la vânătoare de bani ajunge, desigur, să-i şi împuşte. Adică, metafora "vânării de bani" se întemeia inițial pe jocul de cuvinte bazat pe omonimia cuvântului leu.

Dar în cazul cuvântului "franc" nu găsim omonimii ca fauna. Cu toate acestea, la începutul secolului al XX-lea, era destul de folosită anume expresia "a împuşca francul". Apăruse şi cuvântul compus împuşcă-franc, construit pe tiparul zgârie-brânză, târâie-brâu, încurcă-lume etc.), care desemna un fel de coate-goale şi care apare într-un discurs de-al lui Barbu Ștefănescu Delavrancea: "să vedem pe orice împuşcă-franc întemeind ziare noi".

Francul a devenit sinonimul leului în această expresia probabil pentru că a fost una dintre denumirile de monede devenite în română termen generic pentru noţiunea de "bani": francii stau, astfel, alături de arginţi sau parale. Termenul a intrat şi în expresia colocvială a fi în franci - "a avea (la un moment dat) bani; a dispune pentru moment de o sumă de bani".

În plus, în unele perioade istorice, 1 leu românesc chiar era echivalent cu 1 franc elvețian și cu 1 franc francez – cel puțin așa scria în anul 1931 Dicţionarul enciclopedic Cartea Românească.

În spațiul nostru bilingv mai e calchiată expresia rusească "a împușca țigări" cu sensul de a cere să fii servit cu o țigară ba de unul, ba de altul. În argoul lumii interlope rusești verbul стрелять – adică a împușca – înseamnă "a cerși". Transferul de sens este aproape evident, deși nu prea e clar de ce extinderea sensului s-a produs doar sau cu preponderență asupra fumătorilor.

Ce-i drept, unii etimologi amatori au remarcat faptul că diametrul țigărilor coincide cu calibrul unor arme de foc sovietice și au legat metafora împușcării cu acest detaliu, dar etimologii profesioniști au tratat cu un bine meritat umor această ipoteză pitorească.

În orice caz, nu strică să cunoaștem și acest aspect relativ pașnic al verbului "a împușca".

Pe această notă pacifistă, să ne auzim de bine!