Vă propun să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Am mai pescuit în apa tulbure a exprimării aproximative câteva expresii care ne cam sabotează corectitudinea vorbirii și scrierii. Este vorba de frecventa confuzie dintre rechizite și recuzite, precum şi de utilizarea improprie a acestor cuvinte.

Pe o mulțime de documente cu antetul unor organizații economice și financiare destul de solide figurează îmbinările de cuvinte "rechizitele bancare", "rechizitele firmei" sau "rechizitele contului". 

Picanteria situației rezidă în faptul că  "rechizite" înseamnă "materiale pentru scris necesare unui școlar, într-un birou" și că în îmbinările de cuvinte exemplificate mai sus nu de stilouri, hârtii și radiere e vorba.  

Este încă o traducere neglijentă din rusă în română. În limba rusă cuvântul "реквизит" are acelaşi sens pe care în română îl are cuvântul "recuzită", adică, "totalitatea accesoriilor cu care se montează o piesă de teatru sau un film".  Pluralul ”реквизиты” mai are în rusă și sensul de „totalitatea datelor obligatorii, stabilite prin lege, necesare pentru înregistrarea oficială a documentelor”,  dar nu-l are în română.

Sfera bancară moldovenească independentă s-a constituit prin anii 90 ai secolului trecut, iar terminologia respectivă – prin traducerea când mai corectă, când nu prea din rusă.  Termenul impropriu "rechizite bancare" a fost pur și simplu preluat lăutăreşte, după ureche, aproape fără a mai fi tradus.

Poate că ar fi fost mai potrivit termenul de recuzite, care în română mai înseamnă, prin extensie, și "totalitatea obiectelor specifice unei sfere de activitate sau a ideilor unui sistem", deși, la drept vorbind,  indicarea documentele bancare nu la totalitatea se referă.

Se referă la numărul contului bancar, denumirea băncii, adresa acesteia și codul băncii. Care în activitatea sectorului bancar din România se numesc simplu, arhaic, nepretențios și deloc neologistic : "date bancare"!

Codul fiscal, codul TVA, forma de organizare, adresa, activitățile și alte date de identificare a companiei, la fel ca denumirea ei și numele administratorului sau directorului sunt "date fiscale"! Sau "date de identificare"! Sau "date de identificare fiscală"!  

Deci, un cuvânt simplu, vechi, pe înțelesul tuturor a fost ignorat de dragul unui neologism pretențios rezultat dintr-o traducere amatoricească. Sunt oare gata bancherii şi oamenii noştri de stat şi de afaceri să sacrifice o parte din profituri și să înlocuiască documentele cu indicarea rechizitelor pe altele, în care să figureze noțiunea corectă "date"?

Oare cât o fi costând corectitudinea, cel puţin cea lingvistică?