Vă propun să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă. 

Biata noastră limbă, șirag de piatră rară pe moșie revărsată, are mult și de demult de furcă  cu adjectivul pronominal de întărire "însumi". Vorbitorii și scriitorii plasează arbitrar diferitele forme ale acestuia,  amestecând alandala masculinul, femininul, singularul și pluralul.  Am dat chiar şi de un ditamai titlu de carte – "Japonezii despre ei însuşi". În multe texte ni se comunică ce crede cineva despre ea însuşi. La televizor cineva declară patetic: "Eu însuşi provin din acest sat".  În altă parte citim că ele însuşi se înşeală". 

Cum să evităm această harababură agramată? Poate ne ajută etimologia?   

Însumi/însămi, însuţi/însăţi, însuşi/însăşi și celelalte sunt forme  ale pronumelui de intarire care are rolul de a pune în evidență, de a sublinia persoana la care se referă. Ele provin din vechiul pronume însu (însa), din care au derivat și pronumele dânsul/dânsa,  la care se adaugă formele neaccentuate de dativ ale pronumelui personal sau reflexiv – mi, ţi, şi, ne, vă, le : însumi, însăţi, însuși, înșine, înşivă, înșiși, însămi, însăți, însăși, însene etc. Adică, greşelile în utilizarea adjectivului pronominal de întărire intervin când nu se face corect acordul acestuia, în gen, număr şi caz, cu substantivul sau pronumele pe care îl însoţeşte şi îl întăreşte. 

Deci, pentru a ne asigura de acordul corect cu pronominalul de întărire ar putea să fie suficient să ne amintim de originea acestuia – dacă este dânsul, adică, el, înseamnă că apelăm la însUmi, însUţi, însUşi; dacă e dânsa, adică ea, înseamnă că e ea însĂşi, tu însĂţi, eu însĂmi.   

Așadar, formele corecte, în funcție de acest acord, sunt :

Masculin, singular                

Eu (pe mine, mie) însumi      

Tu (pe tine, ție) însuţi             

El (pe el, lui, pe sine) însuşi

Masculin, plural

noi (pe noi, nouă) înşine

voi (pe voi, vouă) înşivă

ei (pe ei, lor) înşişi 

Feminin, singular                   

Eu (pe mine) însămi              

Tu (pe tine) însăţi                    

Ea (pe ea, pe sine) însăşi          

Feminin, plural     

noi (pe noi, noua) însene

voi (pe voi, vouă) însevă

ele (pe ele, lor) înseşi (însele) 

Pentru feminin, numarul singular, cazurile Dativ, Genitiv, formele corecte sunt : mie însemi, tie înseţi, ei înseşi. 

Camera 2În fond, varianta corectă e sumplu de găsit.

La masculin singular, pentru toate persoanele, se foloseşte forma invariabilă însu-, iar la plural, forma invariabilă înşi-.

La feminin singular, pentru toate persoanele, se foloseşte forma invariabilă însă, iar la plural, forma invariabilă înse-. 

Cu speranţa că eu însumi am înţeles ce v-am spus şi aţi priceput şi voi înşivă, domnilor, şi voi însevă, doamnelor şi domnişoarelor, să ne auzim de bine!