DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Care este originea și sensul corect al cuvintelor
Vă propun să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.
Bunăoară, despre cuvântul "grant". Şi despre realitatea pe care o defineşte.
Grantul este o subvenție nerambursabilă oferită pe bază de concurs oamenilor sau echipelor, pentru studii sau proiecte . E o noțiune nouă, venită din Occident, dar îndrăgită repede pe la noi. Probabil pentru că odată cu noțiunea, din Occident vine şi obiectul material pe care îl defineşte. Adică, paralele. Pentru investigații. Studii. Proiecte. De regulă, menite să democratizeze și să modernizeze țara și societatea.
În dicţionare noţiunea este definită astfel: - sumă de bani acordată pentru un anumit program sau proiect în diverse domenii de activitate.
Oamenii și echipele solicită granturile oferite de instituțiile reformatoare și modernizatoare. Adică prezintă planuri, devize de cheltuieli, liste de acțiuni și participanți. Câștigă concursuri. Propulsează democrația sau economia de piață în limitele devizului de cheltuieli.
Ce-i drept, aplicarea granturilor este deseori destul de paradoxală. Persoanele și echipele care le obţin pentru soluționarea anumitor probleme nu sunt, de fapt, interesate de soluționarea problemelor respective. Pentru că în cazul în care problema e soluționată definitiv, nu mai e nevoie de granturi care să-i finanțeze soluționarea. Iar dacă problema e soluționată doar parțial, organizațiile internaționale care tutelează democratizarea și modernizarea vor acorda și alte granturi întru susținerea acestor activități.
De aceea oamenii nu se concentrează asupra problemelor și proiectelor ca atare, ci asupra artei de a completa cât mai convingător formularele de solicitare a granturilor.
A apărut și o categorie aparte de specialiști numiți metaforic grantofagi, adică mâncători de granturi. Ei câștigă periodic granturi în cele mai diverse domenii.
Într-un an pentru agricultură, apoi, la expirarea termenului, altul pentru educație, apoi altul pentru drepturile stângacilor sau ale miopilor și tot așa mai departe, căci lupta pentru perfecționarea societății capăt n-are. Grant să fie, că activităţi s-or găsi.
Aşa că, deocamdată, cât mai continuă valorificarea benefică a granturilor, să ne auzim de bine.
- Motoarele de căutare au înregistrat un număr de peste 6,5 miliarde de cuvinte căutate zilnic
- Adevăratul motiv pentru care unii oameni nu se îmbolnăvesc niciodată
- DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Cum întrebuinţăm corect cuvintele
- DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Cine este hipsterul și cum folosim acest cuvânt