Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre sensul şi originea cuvântului "machiaverlâc", un hibrid bizar compus dintr-o bucată din numele italienesc "Machiavelli" şi sufixul "-lâc" împrumutat din limba turcă. Îl întâlnim în comedia lui Caragiale "O scrisoare pierdută", în care Trahanache îi spune lui Caţavencu: "Eşti tare, stimabile, la machiaverlâcuri" şi tot el vorbind despre scrisoare cu bucluc: "Apoi, dacă umblă el cu machiaverlâcuri, să-i dau eu machiaverlâcuri…".

Dicţionarul îl prezintă ca simplu sinonim, deşi rar utilizat, al cuvântului „machiavelism”, iar machiavelismul este definit pe de o parte ca sistemul politic al lui Machiavelli, iar pe de alta ca o comportare, acțiune vicleană, perfidă. Cuvântul “machiaverlâc” s-ar fi putut forma şi prin contaminare cu turcismul ”matrapazlâc” ce înseamnă șarlatanie, escrocherie, fraudă.

Cuvântul machiavelism s-a format evident de la numele lui Niccolo Machiavelli, un gânditor umanist italian, din perioada Renaşterii, filozof, teoretician al politicii şi al istoriei, autor, printre altele, al operei Principele, publicată în anul1532, după moartea autorului, căci nu a fost destinată publicării, ci scrisă în calitate de cadou pentru Lorenzo al II-lea de Medici, care conducea pe atunci Florenţa.

Machiavelli era în exil şi dizgraţie şi spera astfel să câştige bunăvoinţa conducătorului florentin. În această lucrare, el a preconizat, cu sinceritate şi chiar cinism, că, în politică, pentru atingerea scopurilor, se apelează la orice mijloace – minciună, viclenie, lipsa de scrupule, trădare, corupţie, defăimarea publică a opozanţilor etc.

Lui Machiavelli i se atribuie dictonul ”Scopul scuză mijloacele” care cu toate că este în consonanță cu ideile lui, nu a fost formulat de autorul ”Principelui”.

De fapt, doctrina lui Machiavelli ar trebui judecată în contextul epocii sale. Realitatea italiană de atunci marcată de dezbinare și atacurile străinilor necesita instaurarea unei puteri autoritare.

Machiavelli era convins că doar un monarh puternic va putea întemeia un stat italian independent și anume pentru consolidarea acestui stat admitea toate mijloacele, inclusiv violența, înșelăciunea, trădarea. Napoleon Bonaparte care a comentat pe larg tratatul ”Principele” a remarcat că mulți l-au citit pe Machiavelli, însă puțini l-au înțeles. În pofida înțelesului peiorativ care i se dă termenului "machiavelism" acesta nu este altceva decât o recunoaștere a psihologiei umane și înseamnă pragmatism epurat de ipocrizie.

În limba engleză cuvântul ”machiavelism” a devenit foarte popular încă de la sfârșitul secolului XVI. Apoi a pătruns, cu același sens, în toate limbile lumii.

Cu timpul însă, termenul machiavelism a trecut, și în limba română, și în celelalte, din zona doctrinei politice în limbajul curent, pentru a caracteriza succint atitudinea persoanelor care apelează sistematic la viclenie, minciună, calcul premeditat, ingeniozitate în rău, comportament intimidant etc., pentru a atinge scopuri, interese personale precise.

Cu speranţa că v-am ajutat la definirea unor fenomene, să ne auzim de bine!