Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre napolitane. Nu despre locuitoarele sudicului oraş italian, deși probabil o fi meritând și ele să devină subiect de discuție, ci despre produsul de cofetărie preparat din straturi de foi cu umplutură de cremă.

De ce să vorbim anume despre el? Pentru că cuvântul ”napolitane” n-a răzbătut chiar cu ușurință în dicționarele explicative ale limbii române. Deși circula în limbă, prin anii 70 ai secolului trecut, lexicografii nu aveau încredere în perenitatea existenței lui.

De aceea e cam greu să-i fie detectată cu exactitate etimologia şi traseele circulaţiei timpurii. La început cuvântul a fost considerat, pe semne, o denumire comercială şi nu un substantiv comun.

În pofida definiţiei actuale precise din dicţionar, termenul „napolitană” are de multă vreme şi un sens mai general. Sintagma „foi de napolitană” desemnează tipul de foaie de aluat copt, crocant, cu relief în pătrăţele, folosit pentru biscuiţi, cornete de îngheţată, îngheţată, prăjituri etc.

Adică, în limba română, „napolitană” este echivalentul produsului alimentar denumit în mai multe limbi wafer. Au aceeaşi origine germanică termenii wafer şi waffle în engleză, wafel în neerlandeză, Waffel în germană, vafli în rusă, gaufre în franceză. În limba italiană cuvântul „wafer” împrumutat din engleză desemnează un „biscuit format din două straturi subţiri, friabile, între care este un strat de cremă sau ciocolată”.

În limba română însă s-a instalat destul de durabil termenul „napolitană”, dar a pătruns şi termenul „wafer”, ce-i drept, în varinată „vafă”. Prin anii ’70, aşa se numea un tip foarte popular de îngheţată - conservat în păhărele din wafer, fără ambalaj, adesea turtit de depozitarea în grămadă). În DEX 1998, vafă era înregistrat ca simplă variantă a formei váfelă (din germanul Waffel), cu definiţia „foaie crocantă din aluat nedospit, care serveşte ca foaie de tort, la fabricarea napolitanelor, a cornetelor de îngheţată etc.” Dicţionarele mai nou au optat pentru forma „vafă”, renunţând la vafelă. În paralel, circulă şi e atestat de dicţionare franţuzismul „gofră”, cu o întreagă familie lexicală – verbul „a gofra”, adjectivul „gofrat”, substantivul „gofraj”.

Şi napolitana e prezentă în spaţiul gastronomic francez, „tranche napolitaine” fiind denumirea unei îngheţate alcătuite din mai multe straturi. Dar napolitanele ca atare nu provin din această îngheţată, ci din Neapolitaner- Waffeln, un produs al companiei austriece Manner: mai multe straturi crocante alternând cu straturi de cremă de ciocolată cu alune provenind din Italia, din Napoli.

Deci, aveau dreptate lexicologii - numele comercial al unui produs specific a devenit treptat numele generic al unui tip de biscuit. Dar n-aveau dreptate când se îndoiau de capacitatea cuvântului de a rezista în uz.
Acestea fiind spuse, poftă bună şi să ne auzim de bine!