Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară despre situaţia în care cuvintele "rost" şi "sens" sunt parţial sinonime, dar expresia "a face rost" e corectă şi firească, pe când "a face sens" nu e nici firească, nici corectă.

Într-adevăr, primele definiţii de dicţionar ale cuvântului "rost" sunt "sens, înțeles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare". Iar expresia "A face rost de ceva" e tâlmăcită ca  a procura ceva care, de regulă, e greu de obținut sau de realizat.

Expresia "a face rost" a fost foarte populară în România socialistă, în care  accesul populației chiar și la lucrurile de primă necesitate era limitat: carnea, untul, brânza, mezelurile, benzina, chiar și unele cărți se dădeau pe sub mână. Pe cunoștințe, pe bani mai mulți, pe prietenie, pe relații. Așa că, de fapt, în acei ani, românii nu doar cumpărau mărfurile pe care, astăzi, le pot găsi fără niciun efort la cel mai sărăcăcios magazin de cartier, ci "făceau rost" de aceste lucruri. Adică, la fel ca vânătorii sau pescarii din perioada preistorică a omenirii, se întorceau acasă cu o prada dobândită.

La  noi, în Uniunea Sovietică, situația era cam la fel în perioada de înainte de colaps, poate doar sortimentul mărfurilor deficitare nu era chiar atât de vast. În limba rusă, lingua franca a Uniunii Sovietice, echivalentul lui "a face rost" era verbul "достать", adică "a dobândi, a căpăta, a procura, a găsi".  La fel, căpătase un sens mai nuanțat verbul ”давать” – ”a da”.  Uneori în magazine erau puse în vânzare mărfuri care de obicei lipseau – bunăoară azi găini, mâine salam, poimâine unt, dar cumpărătorii nu știau de regulă ce anume se vinde atunci când vedeau o coadă enormă la vreo tejghea. Întrebarea tradițională a celui care se apropia de  rând era: ”Что дают?”, adică ”Ce se dă?” Sensul verbului suna cam impropriu, căci nu se dădea nimic gratis, doar era scos de vânzare.

Vremurile s-au schimbat, vitrinele magazinelor s-au umplut, iar verbele și locuțiunile verbale folosite metaforic și-au regăsit sensurile inițiale.

Alte cuvinte își fac loc în expresii care sună ciudat în limba română. Una dintre acestea este ”a face sens” pe care lingviștii o consideră un anglicism foarte iubit în limba română. Este un calc după engleză, care sună nefiresc în română, combătut în presă de zeci de articole  de-ale lingviștilor.  

Expresia e copiată elementar din limba engleză: "to make sense", care înseamnă "a fi logic, inteligibil, justificabil sau practic". 

În română se spune că ceva are sens, nu că face sens. De altfel, nici sinonimele cuvântului ”sens” nu se împerechează cu verbul ”a face” - nu spunem nici "face înţeles", nici ”face noimă", ci are înțeles și are noimă.  Şi sinonimul "rost" în acest caz se îmbină cu verbul "a avea” – zicem "are rost” la fel cum zicem "are rost".

Din ce au aflat colegii din presă, nu numai românofonii au de furcă cu făcutul sensului. Și la francezi au început să se audă tot mai des expresiile: "ca fait sens" și  "ca fait du sens". Și nu te miri cine, ci celebra instituție numită Academia Franceză a scris pe site-ul său oficial că nu recomandă această formulare.  

Nu recomandăm nici noi echivalentul ei românesc, măcar că nu suntem academicieni.