Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cuvântul „obelisc” care poate că nu ne-ar interesa dacă nu ar avea o obârşie cam bizară.

Ştim cu toţii, care din călătorii, care din cărţi şi filme ce este un obelisc - exact ceea ce ne spune dicţionarul explicativ:  un monument comemorativ de origine egipteană, de forma unui trunchi de piramidă, alcătuit de obicei dintr-un singur bloc de piatră și acoperit cu inscripții sau un stâlp sau piesă de lemn, de piatră etc. de forma acestui monument, folosit ca element de arhitectură.

Monumentele comemorative din bazalt sau sienit, în formă de trunchi de piramidă, foarte înalte, de 20-30 de metri, și ascuțite la vârf îi erau consacrate zeului principal al egiptenilor – Ra, zeul soarelui. De aceea obeliscurile egiptene erau considerate raze de soare pietrificate care făceau legătura între lumea oamenilor și lumea zeilor. De regulă, vârful ascuţit al obeliscului era acoperit cu metal strălucitor ca să atragă razele solare. 

Cele mai multe obeliscuri au fost înălţate pe la mijlocul mileniului II înainte de Hristos. Bunăoară, prin anul 1500 înainte de Hristos Faraonul Tutmes  I a ctitorit construcţia unui obelisc cu înălţimea de 24 de metri. Succesoarea lui, regina Hatşepsut, a construit 2 obeliscuri de câte 108 metri înălţime, pe care le-a poleit cu aur.

Ironia sorții etimologice constă în faptul că numele pe care îl poartă aceste construcții monumentale de mari proporții le-a fost dat de grecii care deși au fost uluiți de grandoarea lor, le-au botezat cu o denumire aproape ironică, deoarece în limba greacă obeliscos înseamnă… frigare mică.  Mai precis, obelos înseamnă frigare și respectiv, diminutivul elen obeliscos s-ar putea traduce aproximativ prin… frigărică. 

Să fi fost un fel de răzbunare lingvistică a grecilor care, deși au edificat o civilizație grandioasă n-au reușit să înalțe monumente similare celor egiptene. Apropo, nici grecii, și nici toți ceilalți n-au reușit să afle cum au fost ridicate aceste coloane colosale, la fel ca și celebrele piramide, dat fiind faptul că nu s-au păstrat informații despre existența la timpul respectiv a unor mecanisme capabile să efectueze operațiuni de o atare amploare.

Totuşi, anume cuvântul „obelisc” care sfidează proporţiile s-a răspândit, în transcripţii diferite,  în foarte multe limbi ale lumii.  Mai mult, el  şi-a extins sensul şi asupra tuturor obiectelor avântate în sus, de orice dimensiuni.

La fel cum s-au răspândit prin lume obeliscurile pe care occidentalii le-au mutat din Egipt în diferite muzee ale lumii.  În patrie au rămas doar trei, câteva au fost duse de împăraţii romani în urbea eternă, în secolul XIX  din Egipt au fost duse încă trei obeliscuri, instalate în piaţa Concordiei din Paris, pe malul Tamisei la Londra şi în parcul central din New-York.  Acestea au fost supranumite „acele Cleopatrei”, deşi celebra regină avea să se nască peste vreun mileniu şi jumătate după construcţia acestora.

În epoca modernă au fost construite mai multe obeliscuri în diferite ţări, comemorând personalităţi şi evenimente. Cel mai înalt dintre ele se află în capitala Statelor Unite ale Americii şi îi este consacrat lui George Washington, primul preşedinte al acestei ţări.  Înălţimea lui este de 169 de metri.

Uite aşa o frigare mică, vorba grecilor.