Vă propun să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă. 

O confuzie veche  care nu se dă bătută cu timpul este cea dintre cuvintele încrezut și încredințat. Longevitatea ei este atestată documentar și bibliografic prin faptul că figurează atât în cartea lui Valentin Mândâcanu "Cuvântul potrivit la locul potrivit" apărută în anul 1979,  cât și în Dicționarul greșelilor de limbă al lui Valentin Guțu, ediția a doua, apărută în 2014. 

Deci, de patru decenii confundăm cu perseverență încrezutul cu încredințatul și nici vânt rece nu ne ajunge din partea militanților pentru corectitudinea vorbirii și scrierii.

În anii 70 ai veacului trecut Mândâcanu cita ziarele noastre care scriau despre oameni încrezuți că vor termina cu succes munca, încrezuți în forțele proprii, încrezuți în justețea punctului lor de vedere.  

Peste patru decenii Valentin Guțu pescuiește din spațiul informatic expresii despre oameni încrezuți în puterile lor, încrezuți în ceea ce spun, încrezuți în adevăr și femei încrezute în sine și independente.

Aceste aplicări ale adjectivului "încrezut" substituie efectul scontat cu cel contrar.  

Adică, vrând să laude pe cineva, cel care o numește încrezută o caracterizează de fapt negativ.  Căci a fi încrezut înseamnă a a avea o idee foarte bună despre sine, a fi îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul.   Iar pentru a spune anume ceea ce vor să spună, emițătorii de mesaje ar trebui să apeleze la cuvintele "încredințat", "încrezător", "plin de încredere", "sigur" sau "convins". 

De exemplu, omul nu este încrezut în succesul sau norocul său, ci este sigur de ele sau este convins că le va avea.  

 Cuvântul încrezut e potrivit pentru  caracterizarea negativă a cuiva. De exemplu, dintr-o rubrică de știri mondene aflăm că Leonardo DiCaprio n-a fost dintotdeauna omul fermecător care este astăzi, căci în şcoală era un încrezut. "Nu se înţelegea bine cu ceilalţi copii şi lua prânzul cu profesorii", îşi aminteşte un bărbat. Dintr-un text religios aflăm că Omul încrezut şi mândru se prinde de o craca uscată şi nu ştie că sfatul mai multora este sfatul lui Dumnezeu.

Și încă o nuanță.  Locuțiunea adverbială "a fi încredințat, sigur, convins"  se construiește corect cu prepoziția "de", și nu cu "în", cum se mai întâmplă prin unele texte de la noi.  

Deci, convins și sigur de ceva și nu în ceva.  De exemplu, ești sigur DE ceea ce spui sau De reușita inițiativelor tale, convins DE justețea opiniilor tale, și nu În toate acestea. 

Acum, fiind convins și sigur că ați priceput care e diferența dintre încrezut în încredințat sau încrezător, nu-mi rămâne decât să-mi urez și să vă urez: Să ne auzim de bine!