Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară despre numele Valentin, purtat de sfântul celebrat chiar şi de atei la 14  februarie.

Ziua Îndrăgostiților este una dintre cele mai celebre sărbători din lume şi e celebrată  în cinstea unui preot din Imperiul Roman care a oficiat căsătorii în pofida interdicţiei impuse de împăratul Claudius II, care credea că femeile îi împiedică pe bărbaţi să se înroleze în armată şi de aceea e de preferat  ca aceşti  să rămână celibatari.  Pentru fapta sa, preotul Valentin a fost capturat, bătut cu nuiele şi cu pietre, iar apoi executat prin decapitare în anul 269.

Peste 2 secole după moartea lui, în anul 496 Papa Ghelasie a fost cel care l-a sanctificat. Ulterior sărbătorirea Sfântului Valentin a înlocuit sărbătoarea păgână a iubirii  numită Lupercalia. Lupercalia era un festival al lui Faunus Lupercus, zeul fertilității, și era consacrat, firește, fertilităţii, dar și purificării. De Lupercalii, fetele tinere nemăritate  se ascundeau pe la marginea satului, aşteptând ca băieţii celibatari să le găsească. Cuplurile formate în urmă acestui joc de-a v-aţi ascunselea urmau să se căsătorească în răstimp de un an.

Astfel, se stimula creşterea demografică şi dezvoltarea localităţilor. Desigur, în acest joc social se trişa mult: cuplurile care existau deja, neoficial, se “găseau” că prin minune, iar băieţii căutau o fată anume, pe care o plăceau.

Şi ortodocșii îl celebrează pe Sfântul Valentin Preotul, dar o fac  pe data de 6 iulie. Mai e și un alt Sfântul  Valentin ortodox sărbătorit pe 16 februarie.

Cu timpul însă această sărbătoare de la 14 februarie s-a laicizat, comercializat şi universalizat.

Numele  Valentin provine de la porecla romana "Valentinus" ce se trage de la numele personal latin Valentinus, cunoscut abia din epoca creștină a istoriei romane.  Este  un derivat de la un alt nume personal Valentis, care circula alături de formele Valens și  Valentius, acesta din urmă fiind folosit încă dinaintea erei noastre.   ”Valens” sau  ”valentis” este participiul verbului ”vaiere”, de aceea toate numele amintite au fost explicate chiar de către romani prin acest verb care însemna „a fi puternic, viguros” apoi „a fi sănătos”. 

Imperativul   acestui verb, ”Vale!” este un cunoscut salut roman corespunzător românescului ”Sănătate!”.

Din aceeași familie lexicală fac parte  și cuvintele ”valid”, ”invalid”, ”validitate”, ”invaliditate”, ”valență”, ”valoare” și altele. Și dat fiind că provin de  la același verb latin, numele Valeriu și Valeria pot fi considerate înrudite cu Valentin și Valentina.

Numele  Valentin este răspândit acum în toată Europa și în America, dar are diferite forme și sonorităţi în diferite limbi:  "Tin" şi "Valent" în croată, "Valentijn" în neerlandeză, "Valentino" şi  "Tino" în italiană, "Walenty" în poloneză, "Ualan" în galeza scoţiană, "Folant" în galeză, "Bálint" în maghiară, "Tine"şi  "Tinek" în slovenă, Balendin în bască.   Și echivalentul feminin,  "Valentina" circulă în unele limbi şi în variantă scurtă, "Tina" – de exemplu, în italiană, slovenă,  macedoneană.

Pe această notă onomastică, să fiți puternici și sănătoși și să ne auzim de bine!