Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă. Bunăoară, despre expresia "a face diferenţa" neatestată de dicţionare, dar destul de răspîndită în vorbire şi în mass-media.

Este un calc după engleză - to make the difference  - şi dat fiind că dicţionarele nu îi definesc sensul, îl cităm pe cel dedus din context de lingvista Rodica Zafiu. Este un sens apreciativ. Chiar dacă nu precizează faţă de ce elemente se stabileşte o diferenţă, expresia indică superioritatea pe care o oferă subiectul său. Adică, ceea ce face diferenţa e ceva ce aduce un avantaj, are ceva prin care este mai bun decât orice altceva cu care ar putea fi comparat.

În spiritul timpului, e considerat de calitate ceea ce este diferit, rar, altfel decât restul, decât lucrurile obişnuite, comune. Anterior, multe dintre cuvintele care desemnează diferenţierea au devenit apreciative. De exemplu, cuvintele "deosebit", "special", "aparte".

Zicem: un om deosebit, un gest special, o personalitate aparte, în sensul că omul, gestul, personalitatea sunt de calitate...

Expresia "face diferenţa" se înscrie în seria acestor clişee și chiar ar putea să le înlocuiască, ele fiind deja cam desuete.

Sursa care a emanat această expesie în uzul comun este, probabil, limbajul publicitar, în care figurează și acum în mesaje traduse literal: "Windows 10 face diferenţa" sau : "Îngrijeşte-ţi corpul! Crema face diferenţa!".

Conform ideologiei moderne a marketingului, cele care fac diferenţa sunt atitudinea, calitatea sau bonusul, preţul sau tehnologia. Şi sfaturile mai mult sau mai puţin practice invocă deseori detaliil care face diferenţa. Acestea pot fi cravata de o anumită culoare în moda bărbătească, machiajul sau coafura în exteriorul femeii, dar şi designul casei, mobilierul etc.

Când îi este adresată unui subiect uman, construcţia sună destul de ambiguu. Adică, afirmația "Tu poţi face diferenţa" are și sensul "tu poţi schimba ceva în bine", dar și  "Tu ai discernământ, ştii să distingi lucrurile". Expresia este utilizată frecvent de presă cu referinţă practic la toate sferele existenţei.

Noul clişeu a fost deja ironizat acum un deceniu și ceva de exuberantul și inteligentul om de radio Răzvan Exarhu pe blogul său:  "… acum toată lumea face diferenţa. Problema ar fi că nu face diferenţa între ceva şi altceva, ci face diferenţa în sine. Brânza poate face diferenţa, Costel face diferenţa, totul face diferenţa".  

Nu ştiu dacă e o justificare pentru adoptarea oficială a expresiei, dar ea a intrat deja în alte limbi romanice – în franceză  "fait la différence", în italiană "fa la differenza". Ce-i drept, în franceză construcţia a fost doar reactualizată, fiind utilizată încă de Voltaire care scria, de exemplu, "C’est la seule vertu qui fait la différence" – doar virtutea este cea care face diferenţa.  

Deci, chiar dacă nu e atestată de dicţionare, expresia "face diferenţa" pare destul de firească şi de romanică pentru a fi adoptată de limba română.

Pe această notă generoasă, să ne auzim de bine!