Vă propun să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cum comparăm incomparabilul.

Lingviştii semnalează în acest sens o greșeală frecvent întâlnită, formularea  "mai...ca niciodată" - mai frumoasă ca niciodată, mai bine ca niciodată, mai mult ca niciodată.  Este încă o calchiere din limba rusă din arsenalul nostru lexical:  как никогда.  În limba română aceasta sună absurd, deoarece niciodată înseamnă "în nici un moment".  Deci, a-i spune cuiva că este frumos sau frumoasă ca în nici un moment înseamnă de fapt a-i spune că este urât sau slută.  Or, dacă mesajul este afirmativ, înseamnă că logic e să spui "mai frumos, mai bine, mai reuşit ca orcând". 

Apropo de compararea incomparabilului. Îmi încep de regulă vorba despre vorbe pomenind de întrebuinţarea mai puţin corectă a cuvintelor, comiţând, de dragul ironiei, o greşeală: termenul "corect" nu are grad de comparație. Nu există "mai puțin corect" sau "cel mai corect", la fel cum nu există "mai puțin greșit". Există doar corect și greşit.  Eu însă recurg la un fel de politeţe ironică care evită cuvântul greşit pentru a fi mai mărinimos cu greşiţii noştri…

De altfel, cuvintele care nu au grade de comparaţie sunt mai multe – extraordinar, superior, inferior, optim, oportun, principal, teribil, splendid, admirabil, complet şi altele.  Adică, e greşit să se spună cel mai sau foarte superior, cel mai extraordinar, cel mai perfect, etc.

De fapt, la voia vorbitorului orice adjectiv poate deveni gradabil, chiar și cele precise, matematice – bunăoară se zice despre unii că sunt tipi cu capul mai pătrat… Dar la modul serios e puțin probabil să se vorbească de vreun triunghi mai isoscel decât altul… În schimb în privința adjectivelor gen excepțional, superior, inferior lucrurile nu sunt chiar atât de simple pe cât par. Este adevărat, când zicem "cel mai extraordinar", comitem un pleonasm. Dar semnificaţiile superlative se tocesc prin uz. În limba vorbită, pleonasmul de genul "cel mai superlativ" e un mijloc curent de întărire, de intensificare a calităţii. Adjectivul extraordinar este definit în DEX, printre altele, ca "foarte bun", adică norma gramaticală nu permite gradarea și compararea lui. În realitate, circulă o sumedenie de expresii de tipul "A fost lucrul cel mai extraordinar pe care l-am trăit în viaţa mea".  Adică, extraordinar este simţit de vorbitori ca insuficient atunci cînd ei intenţionează să accentueze importanţa și unicitatea unui fapt. Apropo, se întâmplă și la case mai mari. Sintagma englezească the most extraordinary are peste 5 milioane de atestări furnizate de Google; franţuzescul plus extraordinaire – peste 500 sute de mii.  

E prea de tot însă, când unii scriu şi spun "cele mai extreme", deşi şi în acest caz englezescul "most extreme" are câteva sute de mii de prezenţe pe Google, ca şi  rusescul самый  экстремальный…

Şi totuşi, ar fi extrem de oportun să respectăm legile limbii noastre.