DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. De unde a apărut denumirea glumeață de abecedar pentru permis de conducere
Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.
Bunăoară despre unele sensuri noi şi glumeţe atribuite unor cuvinte vechi şi serioase. Acum câţiva ani în revista Dilema veche, Rodica Zafiu remarca frecvenţa în Internet a termenului comun abecedar cu sensul familiar-argotic, ca denumire glumeaţă a permisului de conducere.
Termenul nu este atestat în dicţionarele de argou, ceea ce îi indică caracterul recent şi provizoriu. Analogia este cam sucită, deoarece permisul de conducere este un card care nu seamănă deloc cu primul manual din viaţa omului. Ce-i drept, o asemănare parţială există - în permisul de conducere sunt înscrise categoriile A,B, C, D, E., adică are ceva ce aduce a abecedar. Însă noul model de permis de conducere evocă deja mai puţin alfabetul, simbolurile fiind A1, A2, A, (...) BE, C1E, CE, D1E, DE.
Chiar dacă e ingenioasă şi destul de amuzantă, noua denumire argotică a permisului, după cum a şi prezis lingvista care o remarcase, nu a intrat în uzul colocvial general, în care domină net desemnările eliptice, adică prescurtate, de permis şi carnet. Permisul de conducere era formula oficială utilizată deja în anii ’20-’40 ai secolului trecut, dar şi carnet de conducere pare să fi fost reglementat într-o vreme. Cel de-al doilea termen se potrivea mai bine modelului vechi de permis, care avea chiar aspectul unui carneţel. Chiar dacă nu mai e la fel de potrivit pentru actualul card din material plastic, cuvântul carnet persistă, dovedind încă o dată inerţia uzului în raport cu schimbările oficiale.
În Republica Moldova peripeţiile lexicale ale acestei noţiuni sunt mai pitorești. Termenul ”permis de conducere” și-a croit cu greu drumul în graiul nostru cotidian, deoarece vorbitorii preferau să calchieze formula eliptică colocvială rusească ”drepturile”. Zic eliptică și colocvială pentru că denumirea oficială a documentului în limba rusă este ”voditelskoe udostoverenie”, adică ”legitimație de conducător auto. Dat fiind că această legitimație dădea dreptul de a conduce vehicule, în popor i s-a zis ”voditelskie prava”, adică drepturile conducătorului auto sau și mai scurt ”prava”, adică drepturile. Nu e clar de ce a fost preferat de poporul rus pluralul ”drepturile” mai firescului în acest context singular ”pravo”, adică ”dreptul”. Cert este că și acum unii șoferi insistă să numească ”drepturi” permisul de conducere.
Așa că moldovenii dintre Prut și Nistru n-au mai ajuns să spună ”carnet de conducere”, pentru că atunci când permisul de conducere avea formă de carnet ei îl numeau ”drepturi”. Între timp, însă, permisul și-a cucerit dreptul de a fi numit cum se cuvine – dacă însă cineva vrea să-l numească ”abecedar”, n-are decât s-o facă în ambianță amicală și pe ton umoristic…
Că speranța că v-am ajutat să-i permiteți și limbii materne să se vadă cu drepturile respectate, să ne auzim de bine!
- DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Terminologia jocului de table şi eventualul pericol care planează deasupra ei (VIDEO)
- DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Cum se scrie cereți fără cratimă sau cere-ți cu cratimă, trageți sau trage-ţi, puneți sau pune-ți
- DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Când şi cum folosim adjectivele ubicuu şi ambiguu (VIDEO)