Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară,  despre cuvântul ”bătrân” și despre câteva sinonime de-ale sale mai mult sau mai puțin nostime și  plăcute.

Cuvântul ”bătrân” este un exemplu de transformare fonetică a cuvintelor latine – în latinul veteranus consoana inițială „v” s-a transformat în b și a rezultat mai întâi forma ”betranus” care a devenit ulterior ”bătrân”.    Este curios că ”veteranus” a fost format pe baza cuvântul ”vetus” care însemna… bătrân.  

Veteranul era ostașul roman liberat după terminarea serviciului militar ce dura de regulă cel puțin 20 de ani și care obținea la liberare o serie de privilegii. Cu timpul  a căpătat în mai multe limbi sensul de soldat în vârstă care a participat la unul sau mai multe războaie și, mai extins, persoană în vârstă care a activat și s-a remarcat vreme îndelungată într-o acțiune, într-o instituție, într-un domeniu. 

Sinonimele  cele mai frecvente ale substantivului și adjectivului bătrân sunt substantivul ”moș” și adjectivul ”vârstnic”.

Un alt sinonim mai curios   care a avut ințial un sens respectuos, iar apoi s-a transformat în peiorativ și derizoriu  este  „babalâc”. Un „babalâc” este un bărbat bătrân și neputincios, îmbătrânit înainte de vreme.  Dar pe vremuri cuvântul  „babalâc” avea un sens pozitiv, ba chiar de politețe chiar.  „Babalâc”, cu varianta „babaluc” este împrumutat limba turcă (babalyk), unde are sensul de „paternitate, tată vitreg, persoană în vârstă”. Adică, nimic depreciativ,  batjocoritor. 

De altfel, în Banat   expresia „din băbăluc” însemnă „din moși-strămoși, din vremuri străvechi”. Se pare că ideea de paternitate, de strămoș e prezentă în expresia bănățeană.  Dar de unde vine sensul depreciativ înregistrat în dicționare de cuvântul ”babalâc”? Probabil din asocierea, în înțelegerea populară, cu cuvântul „babă”, care pe lângă sensul neutru de ”femeie bătrână” mai conține și o sumedenie de nuanțe negative. Și astfel vechiul sens preluat din limba turcă nu a mai fost păstrat și uzul popular a impus doar sensul depreciativ, negativ.

La  fel și substantivul depreciativ ”boșorog” a însemnat mai înainte ”om bolnav de hernie” ca să-și extindă sensul până la mai generalul ”bătrân hodorogit, ramolit”.

Aceste cuvinte sunt însă exilate din uz de corectitudinea politică modernă  care a impus sintagma ”persoană de vârsta a treia”, ”vârsta a treia” fiind definită de dicționar ca perioada de după pensionare.    În țările occidentale  ”vârsta a treia” desemnează perioada bătrâneții active și mai e și ”vârsta a patra” care definește bătrânețea mai puțin activă, cea de prin apropierea senilității.

Odată cu dezvoltarea medicinei în general și a gerontologiei în speciale,  s-ar putea să apară vârsta a cincea, a șasea, a șaptea și așa mai departe.

Așa că deocamdată cel puțin la nivel lingvistic și terminologic  visul proiectat de celebra poveste ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără moarte”  se împlinește cel puțin pe jumătate.  Așteptăm îndeplinirea celeilalte  jumătăți.