Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cuvântul livresc quiproquo care ar putea descrie destul de multe situații din viața noastră.
Dicționarul îl definește ca pe o confuzie de persoane sau de lucruri și, în domeniul teatral, situație comică în care un personaj este confundat cu altul, rezultând o serie de încurcături.
Sintagma se referă la confuzii, erori, devieri de la datele reale ale unei discuții sau probleme prin substituire de termeni.

Cuvântul compus prin contopirea cuvintelor ce formează expresia latină quid pro quo a fost folosit inițial de francezi și preluat apoi de alte limbi, inclusiv de română. 

El este pronunțat atât cviprocvo, cât și chiproco și desemnează şi în general, în afara luminilor rampei, confuziile de persoane sau de lucruri.

De exemplu, am putea spune că o conversaţie telefonică s-a dovedit a fi un quiproquo, pentru că nu am vorbit cu bărbatul căruia i-am telefonat, ci cu fiul lui, care are cam acelaşi timbru al vocii.

Cuvântul quiproquo este utilizat și în limbile spaniolă, italiană, portugheză, poloneză, rusă, iar în limba engleză a fost preluat frazeologismul latin din trei cuvinte – quid pro quo. Ce-i drept, în engleză i-a fost modificat și sensul – la ei expresia e sinonimă cu ”serviciu contra serviciu”. În studiul său ”Capitalul” Karl Marx utilizează această expresie pentru a defini transformarea produselor muncii în marfă.

Expresia latinească Quid pro quo care a stat la baza acestui cuvânt înseamnă în latina clasică juridică un lucru în locul altuia.Este un dicton latin scolastic care înseamnă literalmente ce în loc de care, quid în loc de quod. Inițial expresia aparținea vocabularului farmaceutic care numea astfel un medicament luat în locul altuia.

În dramaturgie procedeul quiproquo a fost aplicat de Moliere în ”Școala femeilor”, ”Avarul” şi altele, Marivaux în ”Jocul dragostei și al întâmplării”, Beaumarchais în ”Nunta lui Figaro”, Shakespeare în ”Comedia erorilor”, „A douăsprezecea noapte” şi altele, Gogol în ”Revizorul”, Caragiale în ”O scrisoare pierdută” și mulți alții, deoarece efectul comic al acestuia este aproape garantat. Iar poetul italian Eugenio Montale are niște versuri memorabile: Non amo Chi sono, ciò che sembro. È stato tutto Un qui pro quo – Nu iubesc. Cel care sunt este ceea ce par. Totul a devenit un quiproquo.

Un alt mare scriitor italian, Gesualdo Bufalino, a scos în anul 1991 cartea „Qui pro quo”, o explorare originală a sferei romanului poliţist.

Un sinonim cam savant al lui quiproquo este intervertire, definit de dicționare ca acțiunea de a interverti, adică schimbare a părților unei ordini, a termenilor unei serii, a unei rânduieli.

Cuvântul "quiproquo” este destul de sonor pentru a fi utilizat în sfere departe de cea teatrală. Există, de exemplu, un parfum intitulat astfel, care se vinde pe internet la preţuri cuprinse între 50 şi 100 de euro. Şi un celebru restaurant din oraşul Boulogne-sur-Mer din nordul Franţei se numeşte astfel, precum şi un restaurant din Praga, capitala Cehiei. La fel şi un bar din oraşul brazilian Botucatu.

Probabil că ar fi mai multe pe harta lumii, noi însă ne vom limita la atâtea, precum şi la cunoaşterea sensului cuvântului care ne-ar putea îmbogăţi conversaţiile.