Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cuvântul ”yankeu”, scris cu y și k, definit de dicționarul explicativ ca nume dat, începând cu sec. XVII, locuitorilor din nord-estul SUA, iar mai generalizat - cetățean al Statelor Unite ale Americii.

De unde s-a luat această poreclă? Din primii ani de colonizare a Americii de Nord de către originarii din vreo câteva state europene. Francezii ocupau Luisiana şi valea râului Ohio, spaniolii Florida şi sud-vestul, ruşii nord-vestul, suedezii – Delaware, olandezii New-Yorkul, englezii Noua Anglie şi estul. 

Înainte de a se contopi în ceea ce avea să se numească poporul american, reprezentanţii acestor grupuri etnice concurau între ei, nu se prea agreau şi îşi adresau porecle nu totdeauna politicoase şi plăcute. De multe ori aceste porecle proveneau de la cele mai populare nume ale grupurilor etnice. De exemplu, în Spania unul dintre cele mai răspândite nume este Diego. De la el a derivat porecla insultătoare  „dago” adresată spaniolilor, italienilor şi altor originari din Europa de Sud.

Englezii din statul Connecticut s-au ales și ei cu o poreclă preluată de la olandezii care până în anul 1644 au locuit în orașul New-Amsterdam, rebotezat ulterior New-York. Cel mai răspândit nume englezesc, John, era pronunțat de olandezi în felul lor – Yen sau Yan. Iar pentru a transforma numele în poreclă generică, i-au numit yankee. Unii etimologi presupun că e invers şi că  s-ar putea să provină şi din numele generic Jan Kees (pronunţat Ian Kais), care înseamnă Ian Caşcaval, adresat olandezilor de către englezi. Alţii afirmă că e doar diminutivul Janke ce înseamnă „micuţul Jan”. În secolul 18 Janke era porecla comună a marinarilor şi mai ales piraţilor olandezi.  De aceea a şi căpătat conotaţia negative – de la piraţi.

Iniţial porecla îi viza doar pe locuitorii Connecticutului. De altfel o celebră carte a lui  Marc Twain descrie aventurile unui yankeu din Connecticut la curtea regelui Arthur. De altfel, un rol important la popularizarea cuvântului i-a revenit unui cântec din timpul războiului pentru independenţă, „Yankee Doodle” care este acum imnul statului Connecticut.  Este curios că acum acest cântec este interpretat în cheie eroică, dar iniţial era umoristic şi afişa atitudinea dispreţuitoare şi condescentă a ofiţerilor britanici faţă de răcanii nord-americani. 

Treptat nickname-ul s-a extins asupra tuturor locuitorilor Noii Anglii, pentru ca în timpul războiului civil sudicii să-i numească astfel pe toţi nordicii şi în fine toată lumea să-i numească astfel pe toţi americanii.  E curios că  până în anul 1780 cuvântul yankeu era folosit de englezi ca o poreclă dispreţuitoare la adresa americanilor, dar coloniştii au adoptat termenul şi l-au transformat într-un simbol al onoarei naţionale. 

Scriitorul american Elwyn Brooks White a definit astfel sensul variabil al noţiunii de yankeu: Pentru străini un yankeu este un american. Pentru americani un yankeu este un nordist. Pentru nordiști un yankeu este cineva de pe coasta de Est. Pentru cei de pe coasta de Est un yankeu este un locuitor al Noii Anglii. Pentru cei din Noua Anglie un yankeu este un locuitor al Vermontului. Iar în statul Vermont un yankeu este cineva care mănâncă plăcinte la micul dejun. 

Acum, toţi cei numiţi yankei reacţionează calm la această poreclă istorică şi nu o mai percep ca depreciativă.

Pe această notă calmă şi resemnată, să ne auzim de bine!