Vă propun să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară despre exclamaţia „Habemus papam!” care s-a transferat din limbajul unui ritual catolic în lexicul comun.   

În traducere din limba latină înseamnă  „Avem un papă!". Cu aceste cuvinte conclavul pontifical de la Roma anunţă alegerea unui papă. Mai precis, cardinalul protodiacon rostește această locuțiune latină de la balconul central al bazilicii Sfântul Petru de la Vatican  pentru a vesti urbi et orbi, adică orașului și lumii întregi identitatea noului papă și numele pe care acesta și l-a ales. Formula este mai lungă, începând cu cuvintele: ”Annuntio vobis gaudium magnum: habemus papam” (vă anunț o mare bucurie – avem un papă), urmând rangul și numele alesului, precum și numele sub care urmează să domnească în lumea catolică.

Nu se știe precis când a fost lansată această formulă, cert este că în anul 1484 ea fusese deja rostită la înscăunarea lui Giovanni Battista Cibo, care și-a asumat numele de Inocențiu al VIII-lea. 

De altfel, şi cuvântul conclav a suferit un transfer de sens de-a lungul timpului. În antichitate astfel era numită sala în care matroanele romane își primeau musafirii apropiați. Mai apoi însă „conclav” a început să însemne sfatul cardinalilor adunați pentru alegerea unui nou papă, precum şi sala în care se întrunește conclavul.

În limbajul laic cuvântul „conclav” s-a transferat cu tentă uşor ironică, însemnând orice adunare secretă.  

Conclavul se numeşte pontifical pentru că ţine de Papa de la Roma, numit şi ”pontific de la „pontif” - cuvânt care în antichitatea romană însemna preot din colegiul sacerdotal suprem care supraveghea cultul religios, întocmea calendarul, listele consulare. 

Cu timpul sensul s-a extins, desemnând persoane cu grad înalt în ierarhia sacerdotală la diferite popoare; actualmente înseamnă înalt demnitar ecleziastic, episcop, prelat, iar şeful suprem al Bisericii catolice, papa, este numit şi suveran pontif.  Şi cuvântul „pontif” a fost preluat la fel cu tentă ironică de limbajul laic cu referinţă la persoanele care au pretenția sau sunt considerate autorităţi indiscutabile în anumite domenii.

Şi fraza „habemus Papam!” a fost incorporată în vocabularul laicilor spre a semnala, cu o nuanţă iarăşi ironică sau glumeaţă, că în sfârşit după lungi dezbateri, frământări, conciliabule,  a fost ales cineva într-o funcţie sau s-a constituit o alianţă mult aşteptată. Adică, atunci când e numit un nou şef de guvern, ales un nou preşedinte la cutare societate sau asociaţie, e înfiinţată o coaliţie după lungi negocieri, comentatorii mai mucaliţi exclamă oral sau în scris:  „Aşadar, habemus papam!" sau habemus guvern, preşedinte, coaliţie.   

Am mai utilizat un cuvânt care figurează atât în contexte bisericeşti, cât şi cele lumeşti – „conciliabul”. Iniţial desemna „reuniune a prelaţilor schismatici” pentru ca să însemne cu timpul în general o întrunire secretă cu scop rău, adunare tainică pentru a complota, consfătuire clandestină a unor persoane care plănuiesc ceva nepermis, iar în ultima vreme caracterul nepermis al celor puse la cale nu mai este pomenit de dicţionare, adică orice reuniune secretă poate fi numită conciliabul, nu numai una rău intenţionată.

După cum vedeți, cu toate că suntem ortodocși, Biserica Catolică a contribuit masiv la îmbogățirea vocabularului nostru laic și cult,  meritând gratitudinea noastră lingvistică.