Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre expresia "A face pe mortul în popuşoi", foarte moldovenească, echivalentă cu "a face pe niznaiul, a se face că plouă, că nici usturoi n-a mâncat nici gura nu-i miroase". Adică, o folosim atunci când ne referim la cineva care se preface că nu ştie nimic, simulează nevinovăţia, face pe prostul sau, şi mai intelectual vorbind, lasă premeditat nerezolvată o conjunctură încurcată.

Zic că expresia e foarte moldovenească pentru că noi îi spunem porumbului păpuşoi pornind de la asemănarea ştiuletelui cu o păpuşă pe care au făcut-o strămoşii noştri la primul contact cu exotica pe atunci plantă americană. Din aceleaşi considerente, putem deduce cu o doză mare de certitudine că expresia nu a apărut în limba noastră mai înainte de sfârşitul secolului al 17-lea, pentru că abia atunci a fost adusă la noi cultura porumbului,  prima sa atestare fiind din timpul primei domnii a lui Constantin Duca, între anii 1693-1695.  

Apariţia acestei expresii este legată de un cuvânt mediaval pe care nu-l mai folosim, şi anume: deșugubină. Cu variantele de duşegubină sau şugubină, acest termen juridic arhaic însemna la început moarte de om sau pierdere de suflet,  în slavă şi chiar în limba rusă actuală duşegub însemnând literalmente "pierzător de suflete", adică ucigaş, asasin.  Apoi sensul s-a extins până la vină sau infracţiune gravă, iar ulterior s-a specializat în desemnarea pedepsei:  un fel de amendă pe care cineva trebuia să o plătească pentru diferite infracţiuni, dar şi în cazul în care era bănuit de crimă pentru că pe pământul său fusese descoperit un cadavru. Amenda se plătea fie în bani, fie în animale, fie chiar se purcedea la confiscarea unei părți din pământ.

Dat fiind că descoperirea unui mort pe ogorul cuiva implica în mod automat deșugubina fără investigații suplimentare, a apărut cu timpul şi practica mutării mortului pe terenul vecinului sau ascunderea cadavrelor în zone în care era mai greu de observat cum ar fi culturile de porumb.

Duşegubina încasată îi revenea domniei, dar o parte a sa îi era dată celui desemnat să o încaseze, adică şugubinarului. De aceea unii şugubinari şmecheri şi lacomi de câștig au început să însceneze moartea unor persoane pentru a pune mâna pe terenurile altora sau pe sume considerabile de bani. Cineva se culca în păpuşoi şi zăcea nemişcat jucând rolul mortului atâta timp cât şugubinarii cu câţiva martori depistau falsul cadavru.  Din cauza acestor practici imorale au apărut cuvântul șugubăț, mai întâi cu sensul de criminal sau persoană care aruncă vina pe altcineva, şi expresia a face pe mortul în păpușoi cu sensul de a participa la o înscenare jucând rolul mortului. Odată cu trecerea timpului, expresia a început a fi asociată cu refuzul cuiva de a-şi recunoaște faptele.

Iar denumirea insului desemnat să constate vina şi să aplice pedeapsa, şugubinar, este la originea cuvântului şugubăţ care însemna iniţial criminal, apoi îl desemna pe cel ce regiza omoruri false, ajungând prin extensie la sensul actual de glumeţ, hazliu, poznaş, dar şi primejdios, înşelător, amăgitor.