Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre expresia deseori citată „Iadul e pavat cu intenţii bune".

Sensul ei este că bunele intenţii nu sunt nici o scuză pentru faptele rele, căci şi iadul, ca simbol superlativ al răului şi al suferinţei, s-ar putea lăuda astfel că e „pardosit cu intenţii bune". Pe de altă parte, intenţia încă nu e faptă, iar pe lume intenţiile bune sunt cu mult mai multe decât faptele bune, de aceea oamenii care au intenţii bune, dar nu le înfăptuiesc, nu pot fi consideraţi demni de a ajunge în paradis. Sau,  acţiunile făcute cu cele mai bune intenţii, dar fără pricepere şi grijă, pot avea consecinţe proaste.  

Expresia aceasta plastică este, de fapt, o traducere din engleză - „Hell is paved with good intentions” – pentru că îi aparţine  criticului englez Samuel Johnson, unul dintre cei mai importanţi literaţi şi mai fini critici ai literaturii engleze din secolul XVIII, iar multe dintre afirmaţiile sale au devenit aforisme celebre la fel ca şi cel despre care vorbim acum.  Scriitorul scoţian James Boswell  i-a consacrat cartea biografică în două volume „Viaţa lui Samuel Johnson”, considerată de mulţi cea mai bună carte biografică în limba engleză. În această carte autorul  afirmă că în anul 1775 Johnson a spus că iadul este pavat cu intenţii bune.

De fapt, paternitatea expresiei nu este chiar în întregime a lui Johnson,  deoarece aceeaşi idee se găseşte şi în culegerea de proverbe „Jacula prudentum”, (Săgeţile înţelepciunii), compilată de poetul şi teologul George Herbert şi publicată în anul 1633.  În cartea lui Herbert formularea e un pic altfel, şi anume: „Iadul e plin de bune păreri şi dorinţe".  

Johnson nu a făcut decât să o reformuleze, dar versiunea lui s-a dovedit a fi mai  plastică şi mai ritmică,  astfel încât şi-a păstrat prospeţimea în decurs de aproape două secole. Mai mult, expresia a fost, să zicem aşa, naturalizată în multe alte limbi, ba chiar circulă actualmente mai frecvent în versiunea ei franceză: "L'enfer est pave de bonnes intentions.", decât în cea originală. Ce-i drept, versiunea franceză s-ar putea să vină şi din surse proprii, deoarece pe la mijlocul secolului XII teologul Bernard de Clairvaux ar fi  scris fraza: "L'enfer est plein de bonnes volontés et désirs", adică iadul e plin de intenţii şi dorinţe bune.

Comparaţia cu drumul pavat a apărut în secolul XVIII pentru că abia atunci europenii au început să paveze drumurile cu pietre.

O altă formulare de largă circulaţie a aceleiaşi idei este  „Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune”.  Şi aceasta, este utilizată pentru caracterizearea cazurilor în care încercările de a atinge cele mai bune şi nobile scopuri se soldează cu rezultate contrare sau chiar destructive din cauza lipsei de perspicacitate, nepriceperii sau neglijenţei.

Un echivalent popular parţial de-al nostru ar fi zicala „Unde dai şi unde crapă” care defineşte acţiunile cu efect neaşteptat, dar şi afirmaţiile de genul „A vrea nu înseamnă a face”  sau mema argotică rusească «хотеть не вредно», adică, nu e dăunător să vrei ceva, subînţelegându-se că a vrea nu e destul, mai trebuie să şi poţi sau cel puţin să încerci să faci ceva.