Bunăoară despre populara în unele cercuri expresie „îmi place trădarea, dar urăsc pe trădători“.

De unde vine faimoasa expresie, popularizată mai ales, probabil de comedia „O scrisoare pierdută” a lui Ion Luca Caragiale? În gura personajului Farfuridi ea se învecinează cu o altă celebră expresie caragialescă – „Trădare să fie, dar s-o ştim şi noi!”. Dar iată cum sună savuroasa replică, cu nuanţă ironică: "Ne ducem, dar gândeşte-te, stimabile, că suntem membrii aceluiaşi partid... Cum ziceam adineaori amicului Brânzovenescu: trădare să fie dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi... De aceea eu totdeauna am repetat cu străbunii noştri, cu Mihai Bravul şi Ştefan cel Mare: iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători. Salutare, salutare, stimabile!...".

Fraza „iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători” este tipic caragialescă și totuși… nu a fost compusă de nenea Iancu.

Această expresie, "Îmi place trădarea, dar urăsc pe trădători", a fost folosită pentru prima dată în relatarea unei trădări celebre de  scriitorul şi moralistul grec Plutarh, care a trăit acum aproape 2.000 de ani şi a fost contemporan cu Decebal al nostru.

În cartea sa "Vieţi paralele", care se referă la conducătorii iluştri din Grecia şi Roma, Plutarh explică această frază în care protagonistă este Tarpeia, fiica comandantului roman Tarpeius, pe care Romulus îl numise guvernator al Capitoliului şi îl însărcinase să apere Roma în timpul războiului cu sabinii, o populație latină din centrul Italiei.

Ascunsă sub una din coloanele Capitoliului, Tarpeia l-a surprins într-o după-amiază pe frumosul rege sabin Tatius, spălându-se la bustul gol şi s-a îndrăgostit pe loc de el. 

Regele îi făgăduise pe lângă altele că o va îngropa în brăţări de aur.

Tarpeia îi promite lui Tatius că va trăda Roma, cerându-i în schimb să se căsătorească cu ea. Astfel Tatius pătrunde în capitoliul roman, dar primul gest de recunoştinţă pe care îl aduce zeilor este este să o ucidă pe Tarpeia şi să o expună scuturilor soldaţior.

Scriitorul Plutarh consemnează în cartea sa că atunci când sabinii au cucerit cetatea Tatius a poruncit să i se dea Tarpeii brăţările promise. El cel dintâi şi-a scos brăţara de pe mână, dar şi scutul, aruncându-le asupra trădătoarei. La fel au făcut toţi sabinii, astfel încât Tarpeia a murit îngropată sub scuturi. Morala este că lui Tatius i-a plăcut trădarea, dar a dispreţuit-o pe trădătoare. Legenda mai spune că Tarpeia ar fi fost îngropată sub stânca ce îi poartă numele şi după secole toţi trădătorii erau aruncaţi de pe stâncă, soartă mai groaznică decât moartea deoarece era însoţită de ruşine.

În acelaşi context, Plutarh mai aminteşte deIuliu Cezar, care i-a spus regelui trac Rhoemethalkes că “îi era plăcută trădarea, dar urâcios trădătorul” (în latină Proditionem amo, sed proditores odi).

De asemenea, Antigonos, unul dintre generalii lui Alexandru Macedon, recunoştea că iubeşte trădarea, dar urăşte pe trădător. „Acest sentiment faţă de trădători îl au toţi ce se servesc de ei, după cum se folosesc de veninul şi fierea unor animale sălbatice, căci le sunt simpatice când le oferă folosul, iar după ce l-au obţinut urăsc răutatea din ele”, explică Plutarh expresia rămasă celebră.

Din toate aceste întâmplări, cel mai des este invocat ca autor al faimoasei fraza Iulius Cezar – probabil datorită gloriei lui din domeniul militar și politic.
Cert e că multora le-a plăcut s-o repete, semn că e general valabilă – aviz potențialilor trădători…

Cu speranța ați priceput că lealitatea e o valoare, să ne auzim de bine!

„Îmi place trădarea, dar urăsc pe trădători“.

Ion Luca Caragiale, ”O scrisoare pierdută”, Farfuridi: „Trădare să fie, dar s-o ştim şi noi!”. "De aceea eu totdeauna am repetat cu străbunii noştri, cu Mihai Bravul şi Ştefan cel Mare: iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători.”

Plutarh - scriitor și moralist roman de origine greacă, cunoscut mai ales prin scrierile sale biografice și filosofice.

Tarpeia – fiica lui Spurius Tarpeius, comandantul ce trebuia să apere colina pe care se afla Capitoliul. Conform unei versiuni a legendei, Tarpeia s-a oferit să le deschidă sabinilor porţile citadelei în schimbul brăţărilor din aur pe care le aveau pe mâini. Profitorii de trădarea ei au doborât-o cu scuturile şi au călcat-o până a murit.

Titus Tatius - regele legendar aş sabinilor din Cures și domnitorul comun al Romei timp de câțiva ani.

Iulius Cezar i-a spus regelui trac Rhoemethalkes că “îi era plăcută trădarea, dar urâcios trădătorul” (în latină Proditionem amo, sed proditores odi).