Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre expresia latinească „rara avis” şi alte vorbe de prin aceeaşi familie.

Am moștenit-o de la Roma antică. Despre orice lucru, fenomen sau persoană care are calități rare, aparte, prețioase, romanii spuneau că e o „rara avis”, adică o „pasăre rară”.  

În celebra sa satiră a șasea, cam misogină, poetul Iuvenal definește femeia frumoasă, bogată, virtuoasă ca ”rara avis in terris”, adică pasăre rară pe pământ. Iuvenal chiar precizează care e această pasăre rară – lebăda neagră.

Contextul s-a tot extins, și acum locuțiunea substantivală rara avis, adică Pasăre rară se referă  la făpturi sau prezenţe extraordinare și înseamnă fiinţă, obiect, fenomen etc. care se întâlneşte rar sau care este excepţional.

Într-o altă satiră a lui Iuvenal găsim sintagma Corvus albus („Corbul alb"), ca metaforă, spre a desemna un om cu totul excepţional, sau un lucru deosebit de rar.

În limba rusă are mare trecere această metaforă – belaia vorona – cioara albă, în timp ce francezii preferă „merle blanc" - mierlă albă"

Din sintagma ”rara avis” adjectivul ”rar” s-a păstrat aproape neschimbat în limba română, în schimb nu am păstrat cuvântul ”avis” pentru a denumi pasărea. E curios că în latină ”pasera” însemna vrabie. Adică, noi am ridicat vrabia la rang de generic pentru toată seminția zburătoarelor.   

În schimb am preluat din limbile romanice moderne cuvinte derivate, precum e adjectivul ”aviar”, care înseamnă ”referitor la păsări”,  utilizat destul de frecvent acum câțiva ani, în virtutea unor triste împrejurări, în sintagma ”gripa aviară”, când lumea era bântuită de panica generată de această maladie.

Tot de la romani am mai moștenit un cuvânt despre care puțini știu că tot la păsări se referă. Este cuvântul „auspiciu” care înseamnă „observarea păsărilor”. Așa se numea în antichitate știința prezicerii bazate pe observarea zborului sau a măruntaielor de pasăre. Preoții care prevesteau viitorul după zborul, cântecul sau măruntaiele păsărilor sacrificate se numeau auguri.

Cuvântul augur provine din combinarea cuvintelor avis = pasăre şi garrire = a flecări. Cu timpul sensul lui s-a extins, denumind tot felul de semne după care cei superstiţioşi se orientează pentru a întreprinde sau nu ceva, expresia ”a fi de bun sau rău augur”  pierzându-şi semnificaţia strict religioasă. Acum a fi de bun augur/a fi de rău augur, înseamnă a fi semn bun/a fi semn rău, a exista sau nu premise ca un lucru să se desfăşoare/sfârşească în mod favorabil/nefavorabil.

În limba italiană, Auguri! (cu aceeaşi origine latină) înseamnă Urări! – Tanti auguri! – Cele mai bune urări!

Iar în limba română s-a încetățenit la fel şi expresia ”Sub cele mai bune auspicii”, care înseamnă ”în împrejurări favorabile sau care fac să se prevadă un sfârșit bun”, adică e sinonimă cu expresia „de bun augur”.  

Uite-aşa ne-au îmbogăţit şi ne-au colorat vocabularul păsările antichităţii romane!