Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre expresia populară hibernală "răcit cobză", care deşi creează impresia că ţine de meloterapie, nu se referă la tratarea răcelii cu ascultarea cântecelor lăutăreşti.

Dacă nu ştiaţi ce înseamnă "meloterapie", vă amintesc că este o metodă de tratament prin muzică.
Dar să ne amintim ce are cobza cu răceala şi dacă în comun ceva mai mult ca instrumentul cizmarului cu prefectura.

Datorită marelui rapsod Tudor Gheorghe, cobza mai poate fi văzută și ascultată pe scenă, nu doar pe rafturi de muzeu. După o perioadă de uitare, cobza reapare în componenţa orchestrelor de muzică populară. Pe timpuri însă cobza era foarte răspândită, mai ales în Muntenia, Oltenia, Moldova și Bucovina, la fel ca şi în Ucraina, Polonia şi Rusia.
Ea poate fi văzută zugrăvită în picturile murale ale mai multor mânăstiri și biserici, începând din veacul al XVI-lea.

Fiind prin excelență un instrument lăutăresc de acompaniament, cobza se compune dintr-o cutie de rezonanță adâncă şi foarte bombată, formată din mai multe doage din lemn de nuc și paltin, numită "burduf" sau "bârdan", o "față" dintr-o scândurică de molid și un "gât" scurt și larg din lemn tare, cu "cuierul" răsfrânt înspre spate. Strunele sunt legate de un "cordar" din lemn de brad fixat pe partea inferioară a "feței" și întinse cu ajutorul unor "cuie" de lemn tare. Cobza are între 8 și 12 coarde, orânduite în patru coruri din câte două sau trei. În orice grup de coarde poate fi una mai groasă. Coardele groase, numite de obicei "burdoaie", sunt acordate cu o octavă mai jos față de cele subțiri.

Anume sunetul grav al burdoaielor au servit drept reper pentru autorii expresiei "răcit cobză", adică răcit foarte tare, căci, cum se știe, o răceală puternică este însoțită întotdeauna de tuse zgomotoasă asemănătoare cu soundul coardelor groase. Legătura dintre cobză și omul răcit este nivelul de sunet pe care îl emite. În timp ce cobza este recunoscută ca fiind un instrument care se aude foarte tare, la fel este și persoana răcită care scoate sunete zgomotoase prin tuse sau, eventual, prin strănut.

De altfel, cobza e prezentă în mai multe expresii ce nu se referă la muzică. În unele zone, cobză mai înseamnă și gură, iar în argou "a cânta la cobză" înseamnă "a denunța; a trăda", iar "a duce cu cobza" înseamnă "a înșela; a minți".
Poate că tot de la sunetele cobzei se trage și altă expresie – "a se face cobză", adică "a se îmbăta foarte tare", căci se știe că bețivii, în genere, fac și scandaluri asemănătoare cu concertele.

Prin extensie, s-a ajuns la sensul de "tare", și așa s-a creat încă o expresie "a lega pe cineva cobză", adică a lega pe cineva strâns, ca să nu poată scăpa. Iar a-i face (cuiva) pântecele cobză înseamnă a-l bate.

Dar cea mai răspândită expresie este cea cu răceala. Şi, dat fiind faptul că, conform statisticilor medicale, în condiții normale, o persoană răcește, în medie, de aproximativ 200 de ori într-o viață, sper să nu fie de prisos expresia "răcit cobză" pentru a le povesti mai expresiv amicilor ce-aţi păţit de nu puteţi participa la cheful la care vă invită.
Pe această notă medico-lexicală, să ne auzim de bine!