Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre expresia ”S-a dus bou şi s-a întors vacă” care se referă, de regulă, la cineva care pleacă undeva să se instruiască, sa studieze, să se lămurească într-o problemă şi se întoarce şi mai puţin instruit și lămurit decât era.   Expresia a rămas în conştiinţa populară din secolul al XIX-lea, când fiii de boieri erau trimişi la studii, la Paris, şi mulţi se întorceau fără să fi progresat într-ale cărturăriei. 

Probabil de sorginte populară, expresia  a făcut carieră publică mai ales după ce a fost incorporată în Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă.

Într-o polemică de familie despre viitorul protagonistului Nică al lui Ștefan a Petrei mama lui, Smaranda,  declară că vrea ca fiul ei să învețe și să devină popă.  La care tatăl, Ștefan a Petrei i-a replicat: "N-ai auzit că unul cică s-a dus odată bou la Pariz, unde-a fi acolo, şi a venit vacă?" și apoi a adăugat: ”Nu vezi tu că, dacă nu-i glagore-n cap, nu-i, şi pace bună!”. Dar replica definitivă și decisivă pentru viitorul lui Nică   a fost rostită de bunicul, David Creangă: "Nu-i rău, măi Ştefane, să ştie şi băiatul tău oleacă de carte, nu numaidecât pentru popie, cum chiteşte Smaranda, că şi popia are multe năcăfale (...) Eu, să nu fi ştiut a ceti, de mult aş fi înnebunit, câte am avut pe capul meu, însă deschid Vieţile sfinţilor şi văd atâtea şi atâtea şi zic:  'Doamne, multă răbdare ai dat aleşilor tăi'. Şi-apoi să fie cineva de tot bou, încă nu este bine. Din cărţi culegi multă înţelepciune, şi, la dreptul vorbind nu eşti aşa, o vacă de muls pentru fiecare". După cum se vede, bunicul lui Creangă a modificat rolurile boului și vacii – omul neinstruit este bou de tot și o vacă de muls pentru fiecare. Anume datorită lui David Creangă, băiatul va pleca la învăţătură dincolo de hotarele Humuleştiului natal.

Glagorea despre care vorbea David Creangă denumește și acum în limbajul popular mintea, istețimea. 

În același context zoologic și frazeologic se înscrie și sonetul lui Eminescu ”Ai noştri tineri...”, pe care l-am mai citat și cu o altă ocazie și care a fost scris în anul 1876,  la doi ani după perioada petrecută de poet la studii, la Berlin.

Poate că studenții de la Berlin erau altfel sau  din vreun alt motiv Eminescu îşi alege drept ţintă satirică Parisul idealizat și chiar idolatrizat de contemporanii săi: "Ai noştri tineri la Paris învaţă / La gât cravatei cum se leagă nodul, Ş-apoi ne vin de fericesc norodul / Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă".

Fără paralele zoologice e descris un personaj din povestirea ”Duduca Mamuca” a lui Bogdan Petriceicu  Hasdeu, scrisă cu mai bine de un deceniu mai înainte de sonetul eminescian: ”După o călătorie de doi ani el reveni plin de... ştiinţă ? ba de colb! Universitatea în care ar fi studiat şi gradul lui academic erau pentru toţi o chestie tot atât de obscură ca patria şi opera lui Omer".

În fine, și mai departe de zoologie și de capitala Franței e un banc un pic deocheat. Un tip îl întreabă pe amicul său: ”Nevastă-ta a fost la Paris?” ”Da de unde!, răspunde acesta, a învățat-o un dobitoc de aici toate chestiile astea”.