Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cuvântul „mag”, utlizat actualmente mai mult cu sens figurat, cel de vrăjitor care face minuni în domeniul său de activitate.

De-a lungul timpului, însă, acest cuvânt a însemnat, în funcţie de perioada istorică,  preot, astrolog,  învăţat şi filozof, vrăjitor, dar şi de sol sau vestitor şi chiar rege.  

De unde provine cuvântul ”mag”? Tocmai din antichitate.

Etimologia numelui porneşte de la un foarte vechi radical indo-european care se regăsește într-un număr mare de limbi: *magh-. Conţinutul semantic al acestui radical este legat de ideea de putere, capacitate extraordinară, dispoziţia de a putea ceva şi actul prin care această putere este actualizată. Mai simplu, magh înseamnă ”cel care poate”. El a dat în limba persană veche cuvântul magi, în greaca veche mágos, în latină magus şi în română mag.

În mileniul II înainte de Hristos, triburile de mezi, populații indo-europene, s-au stabilit în zona vestică a Persiei. În secolul VIII înainte de Hristos, aceste triburi s-au reunit sub conducerea unui rege și au fondat națiunea Media ale cărei frontiere se întindeau până în Afganistanul de astăzi. Ulterior, Media a fost preluată de Imperiul Persan. Unul dintre aceste triburi de mezi se numea „magoi” și era cunoscut pentru practicile spirituale desfăşurate în sânul lui.

Se presupune că anume după tribul de mezi „magoi” au fost numiţi magi preoții vechii religii din zona Iranului, zoroastrismul. Cultul era dominat de ritualurile acestei caste ereditare de preoți. Ei se închinau mai multor zei, dar mai ales Zeului Focului. Magii prevedeau viitorul în funcție de poziția aștrilor.

Din rândul lor s-a ridicat celebrul profet Zarathustra, numit în limba greacă Zoroastru. El a promovat ideea unui zeu atotputernic, Ahura Mazda, creator al universului și judecătorul de la sfârșitul timpului. Conform lui, omul poate alege între bine și rău, urmând să dea socoteală pentru tot ce a făcut la Judecata de Apoi. Tot el a introdus ideea de Iad și Rai.

Sub dominația persană, evreii au ajuns în contact cu zoroastrismul și cu ideile promovate de Zarathustra. Câteva dintre aceste concepte vor deveni esențiale în iudaism și, apoi, în creștinism și islamism. Grecii au preluat ulterior termenul de „magi” pe care îl foloseau cu sensul de „astrologi” și „vrăjitori”.Magi sunt numiți  și cei trei crai de la Răsărit – Melchior, Gaspar și Baltazar - despre care Evanghelia după Matei povestește că au venit, călăuziți de o stea,  să i se închine lui Hristos, la nașterea lui, aducând în dar aur, tămâie și smirnă.

La începutul erei noastre apare distincţia între magii persani, care aveau o cunoaştere religioasă profundă şi magii babilonieni, deseori consideraţi impostori. Distincţia este preluată în Evul Mediu, creștinii calificând  practicile magice drept false şi demonice, de origine păgână.

Toate sensurile acestea sunt atestate de dicționarele explicative și academice românești.  În secolul trecut a figurat în limbajul familial, mai ales în argoul tinerilor,  cuvântul ”mag” ca prescurtare de la ”magnetofon”, un aparat scos din circuit foarte repede de era digitală.  

Un cuvânt derivat  este „magician” pe care l-am preluat din franceză şi care desemnează atât o persoană care practică magia, cât şi pe scamatorul care practică înşelătoria artistică, iar la figurat orice artist desăvârşit care obţine efecte deosebite prin arta sa.