Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară despre cuvântul ”joben” care definește un articol vestimentar care nu prea se poartă decât în împrejurări specială, de regulă în ambianțe artistice și filme de epocă.

Dar de ce să vorbim despre el dacă tot a ieșit din modă obiectul pe care-l desemnează?

Dicţionarul explicativ ne lămureşte că jobenul este o pălărie bărbătească înaltă, de formă cilindrică, tare, de obicei de culoare neagră, purtată astăzi numai la ceremonii, care mai e numită şi cilindru. De ce e numit cilindru e clar – pentru că are forma acestui corp geometric. De altfel, în limba germană aceeaşi pălărie se numeşte zylinder, iar în italiană cilindro. În franceză şi engleză denumirea indică faptul că pălăria e înaltă - haut-de-forme şi, respectiv, top hat. La fel şi denumirea spaniolă sombrero de copa alta sugerează înălţimea pălăriei.
În limba română însă termenul „joben” îi este preferat denumirii „cilindru”. Dar de unde s-a luat acest cuvânt ce pare să fi fost preluat din limba franceză, dar în franceză pălăria înaltă se numește haut-de-forme?    

Scriitorul Victor Eftimiu  care era pasionat de descoperirea originilor cuvintelor i-a găsit etimologia: acest soi de pălărie prestigioasă care e numită în toate limbile cu cuvinte care îi indică forma, în limba română e numită joben pentru că omul care a introdus în Bucureşti prestigiosul acoperământ era un negustor francez care avea un magazin de modă pe Calea Victoriei  unde croia celebra pălărie cilindrică, şi care se numea Jobin. Pălărierul Jobin s-a stabilit la București pe la jumătatea secolului XIX.

Deci, cuvântul „joben” este un substantiv comun provenit de la un nume propriu. Numai că numele era ortografiat franţuzeşte – adică se scria Jobin, dar se citea joben. Neştiind cum se numesc pălăriile respective şi probabil că venindu-le greu să pronunţe haut-de-forme, bucureştenii le-au botezat cu numele celui care le vindea. 

Dar nu bucureşteanul adoptiv Jobin a fost inventatorul pălăriilor înalte. Acestea  erau purtate prin perioada Renașterii în Olanda și pot fi văzute în tablourile lui Rembrandt.  Forma actuală le-a fost dată de un pălărier din Londra, John Hetherington, în anul 1797, iar în anul 1820 ele au fost adoptate și de modă atât în Anglia, cât și în Franța.

Este curios că numele lui John Hetherington a rămas ascuns în cotloanele istoriei, în timp ce negustorul Jobin care doar a adus pălăria respectivă în Principatele Româna şi-a imortalizat numele în dicţionarele limbii române.

În  anul 1823 francezul Antoine Gibus inventează cilindrul clac (în engleză opera hat sau collapsible hat, în franceză chapeau claque). Acesta avea o structură internă pe bază de pârghii și arcuri, ascunsă sub căptușeală, care permitea plierea sa, ușurând astfel depozitarea sa la garderoba sălilor de spectacol – de aceea englezii l-au numit pălărie de operă.

Denumirea acestuia, clac, a fost preluată din franceză, dar este ortografiată românește, fiind definită de dicționare ca pălărie cu calota înaltă, cilindrică, ce poate fi turtită și purtată sub braț.

Aceste articole vestimentare nu prea se poartă prin părțile noastre, dar cred că povestea lor etimologică merită să fie cunoscută. De aceea v-am și spus-o.