Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cuvântul ”palat” , originea lui curioasă și gradul lui de rudenie cu cuvântul ”apartament”. 

Cuvântul ”palat” este definit de dicţionare ca o clădire somptuoasă care servește ca reședință unui suveran, unei personalități, unei autorități, unei instituții sau pur şi simplu ca o  clădire mare şi luxoasă.

Este, fireşte, de origine latină şi a fost preluat, cu modificările ortografice şi ortoepice caracteristice, de majoritatea limbilor occidentale. Conform legendei, oraşul etern, Roma, a fost întemeiat pe şapte coline, fondatorul lui, Romulus, stabilindu-se pe colina numită Palatin în anul 753 înainte de Hristos.  

E posibil ca numele colinei să descindă din cuvântul latin „palus” care înseamnă „par” – la început e posibil ca Roma să fi fost doar o cetate pe colină, înconjurată de pari înfipţi în pământ şi ascuţiţi la vârf.  

Oraşul creştea, ocupând şi celelalte coline şi treptat şi-a extins controlul asupra regiunilor din preajmă, apoi asupra întregii Italii şi încă mai apoi asupra întregii zone mediteraneene.

Când Roma a devenit cel mai mare oraş din lume, Palatin care a fost prima colină pe care s-au stabilit oamenii cu traiul, devenise centrul urbei şi cartierul rezidenţial principal. Aici trăia marele orator Cicero, la fel ca şi mulţi alţi cetăţeni bogaţi. În apropiere se aflau toate pieţele şi teatrele importante, precum şi forumul roman.  

În anul 31 înainte de Hristos împăratul Octavian Cezar, nepotul lui Iulius cezar l-am învins pe Marc Antoniu şi a devenit stăpânitorul Romei. El a reorganizat sistemul de administrare asigurându-şi poziţia supremă în stat. De aceea şi-a construit şi o casă nouă care să corespundă acestei poziţii, iar locul de casă şi l-a ales pe colina Palatin.

Succesorul lui Octavian, Tiberiu, şi-a construit la fel o casă luxoasă în apropierea de a lui Octavian, şi împăraţii care au urmat şi-a construit casele tot pe acolo. De exemplu, Nero a înălţat o construcţie care a ocupat o mare parte a colinei. Aceste construcţii au fost numite palatium, adică ridicate pe colina Palatin şoi în curând acest cuvânt a început a desemna reşedinţa oricărui conducător.  În limba italiană cuvântul a căpătat forma palazzo, în franceză - palais, în engleză – palace.

Somptuoasele reședințe ale aristocrației romane cuprindeau numeroase spații dedicate servitorilor, chiar publicului, iar proprietarii aveau și ei nevoie de ceea ce noi numim astăzi intimitate. Adică de spații aparte, distincte ce erau destinate exclusiv locuirii private. Și, pentru a numi aceste spații private aparte, dedicate locuirii, limba italiană a urmașilor Romei antice a inventat un cuvânt bine cunoscut nouă: appartamento. E derivat din verbul appartarsi, care înseamnă a se separa, a se izola. Dar acest cuvânt nu a fost moștenit de italieni din latină, ci au transformat spaniolul apartamiento probabil pentru că spaniolii din Evul Mediu erau mai mari meșteri la construit palate.

Adică, inițial apartamentul era spațiul privilegiat al unui palat și abia în ultimele două secole cuvântul și noțiunea și-au democratizat semnificația -grup de încăperi într-o clădire, care formează o unitate și servește ca locuință.

Și totuși, dacă vrem să ne mângâiem orgoliile, acum, locuind în apartamente, suntem oarecum măcar la nivel lexical deopotrivă cu patricienii romani de odinioară.