Să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cuvântul ”șah”, titlul purtat de regii persani care a ajuns de notorietate universală datorită jocului intelectual ca poartă același nume.

Numai că şahul cu sensul de rege are pluralul şahi, iar şahul joc are pluralul şahuri.

Se consideră că șahul provine din jocul indian Chaturanga, de acum aproximativ 1400 de ani. Era diferit de şahul de azi, se juca în patru persoane.

Din India, a migrat peste mulți ani spre Persia –așa se numea până în anul 1935 Iranul. În secolul VI Persia era guvernată de șahul Hosrov I și traversa o epocă a prosperității și culturalizării. Împăratul încuraja dezvoltarea intelectuală și se interesa de tot ce era nou și putea fi preluat de la străini. Se dezvoltau intens și contactele comerciale și culturale dintre Persia și India. Medicul șahului a călătorit în India după leacuri, dar a adus în patrie și acest joc interesant și inteligent care amintea întrucâtva de acțiunile militare.Persanii l-au modificat şi l-au transformat în joc de doi pe care l-au numit şatrange, nume cu care a circulat un timp şi prin părţile noastre.

După cum se știe, figura centrală a jocului e regele. Când jucătorul pronunța cuvântul ”rege”, însemna că el atacă această figură. Persanii au adaptat jocul la realitatea lor și rosteau ”Șah!” atunci când atacau regele. În situația în care regele nu mai putea fi salvat, jucătorul care ataca rostea: ”șah mat”, adică ”regele e mort” și astfel partida lua sfârșit.

După cucerirea Persiei de către musulmani jocul s-a răspândit în întreaga lume islamică, apoi a fost introdus în Spania de mauri în secolul 10, când peninsula Iberică făcea parte din Califatul Arab, iar în Anglia jocul de şah ajunge în secolul al 11-lea. Între secolele 13 şi 15 în Italia şi Spania regulile jocului au fost modificate şi prin anul 1475 şahul a început să arate în forma lui care s-a păstrat până actualmente. 

Regulile au fost standardizate definitiv în secolul 19 când au şi început a fi organizate sistematic turneele de şah, adică jocul a devenit sport. Din anul 1886 e disputat titlul de campion mondial, iar în 1924 a fost fondată federaţia internaţională de şah.

Vasta popularitate a jocului nu putea să nu infiltreze în limbajul comun expresii de specialitate. De exemplu, expresia „A ține pe cineva în șah” nu are doar sensul şahistic propriu    de a limita jocul adversarului la apărarea regelui, ci şi sensul figurat de a ține pe cineva în tensiune, a-l imobiliza.

La fel, a face șah și  mat sau a face mat pe cineva înseamnă, dincolo de jocul de pe tablă, a pune pe cineva în situația de a se recunoaște învins sau a învinge categoric pe cineva într-o luptă,  dispută sau confruntare.  

Un alt termen șahistic  – eșichier, adică tablă de șah, și-a extins sensul, care este  explicat de dicționare ca dispunere a unor obiecte pe două sau mai multe rânduri la intervale regulate, ca pătrățelele de aceeași culoare de pe tabla de șah sau, în arta militară, dispozitiv în care trupele unei unități sunt așezate masat în careuri, despărțite prin intervale egale, pe mai multe rânduri. În limbajul publicistic e utilizată des până la clișeizare sintagma metaforică ”eșichierul politic”.