Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cuvântul vacă, un cuvânt la prima vedere banal, dar care ascunde unele subtilități și nedumeriri cel puțin lingvistice.

S-ar părea că nu prea ai ce vorbi despre această vorbă – nici urbanizarea rapidă nu ne-a făcut atât de îndepărtați de lumea rurală încât să căutăm în dicționar ca să aflăm că  vaca este un animal domestic din specia bovinelor și femela taurului.

Am vorbit deja mai înainte despre expresia ”S-a dus bou și s-a întors vacă” care se spune ironic despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și care s-a întors mai puțin instruit sau lămurit decât plecase.  Mai e şi expresia „Vacă bună de muls sau vacă de muls” despre o persoană sau situație de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale.

Cuvântul „vacă” mai este folosit şi ca epitet injurios dat unei femei grase și leneșe sau proaste.  Nu că l-aş recomanda, dar aşa ni-l prezintă dicţionarele explicative, cu sensul acesta metaforic care nu prea se înscrie în aria corectitudinii politice şi sociale moderne.

De fapt, dicţionarele ne cam surprind cu unele definiţii din aria semantică a vacii. Bunăoară, cu cele care indică gradaţiile de vârstă ale bovinei respective.

Astfel,  vaca până la vârsta de un an se numește vițea sau vițică.

Vaca tânără, între un an și doi ani, se numește în unele dicționare junincă. În alte dicționare juninca e prezentată ca sinonim cu juncă, adică vaca între doi și trei ani care încă nu a avut vițel. În fine, juncana este vaca tânără între trei şi patru ani.     

Dar se pare că în diferite zone geografice termenii respectivi au sensuri diferite. De aceea apar confuziile chiar și în dicționare – bunăoară, dicționarul de sinonime ne arată că junincă este sinonim cu juncană și juncă, ignorând indicațiile la vârstă la care se referă alte dicționare.

Norocul sau poate nenorocul nostru este că tot mai puțină lume activează în sectorul zootehnic și această terminologie de specialitate devine tot mai arhaică și tot mai puțin necesară în viața de toate zilele.

Faptul că mai multe cuvinte denumesc acelaşi animal şi îi nuanţează definiţia denotă vechimea istorică a aflării bovinelor pe lângă casa omului de prin părţile acestea. La fel şi faptul că toate aceste cuvinte – şi  vacă, şi viţică, şi junincă – sunt de origine latină atestă domesticirea vacii din vremuri străvechi.

La capitolul bogăţie sinonimică suntem cu mult în urma eschimoşilor, locuitori ai ţinuturilor arctice.  Ei au în vocabular circa 100 de cuvinte pentru a descrie zăpada.  Dat fiind că viaţa lor decurge într-un cadru aproape în permanenţă înzăpezit, e firesc ca să fie atenţi la toate formele şi nuanţele zăpezii şi să le dea denumiri diferite.

Fireşte, că diferenţierea bovinelor în limba română are o amploare cu mult mai modestă, iar odată cu modernizarea îşi cam pierde valoarea de utilizare.

Totuşi, rămâne în uz  propoziţia „Vaca paşte iarbă verde” care ironizează crasa banalitate a unor spuse, la fel cum în limba rusă afirmaţia „Volga se varsă în Marea Caspică”, lansată de un personaj al lui Cehov, îi zeflemiseşte pe cei care vorbesc emiţând cu gravitate truisme…