DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Despre pesimism şi optimism prin prisma maximei latine "Nascentes morimur"
Embed:
Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.
Bunăoară, despre pesimism şi optimism prin prisma maximei latine "Nascentes morimur", adică "Murim, când ne naștem".
Nu prea e la modă citarea maximelor latine în epoca noastră, dar dacă dorim să părem docți și profunzi în conversații, am putea apela la mostre de înțelepciune antică. ”Nascentes morimur” este un paradox celebru formulat de un autor mai puțin celebru, astrologul și poetul minor Marcus Manilius care a trăit pe la începutul erei noastre. Se presupune că el este autorul poemului mistico-filosofic Astronomica din care face parte și aforismul lapidar ”Murim când ne naștem”. Acest poem este una dintre primele scrieri astrologice care s-au păstrat până în zilele noastre.
Spre a-i lămuri sensul expresiei, autorul a considerat necesar să precizeze în continuare: finisque ab origine pendet - sfârșitul atârnă de la început deasupra noastră. Adică, din clipa când intrăm în viață, devenim muritori.
Acest aforism sumbru a fost preluat și parafrazat în operele lor de mulți scriitori romantici, sceptici sau pesimiști. Ideea lui Manilius e reformulată de poetul italian în poemul ”Cântec de noapte al unui păstor pribeag din Asia”: m Giacomo Leopardi o gasim reluata de Leopardi: Nasce l’uomo a fatica,
ed è rischio di morte il nascimento. "Omul se naște cu efort și nașterea e un risc de moarte”.
Motivul e reluat şi în poezia "Epilog" a lui Rainer Maria Rilke care poate fi citată în întregime: Mare e moartea peste măsură. Suntem ai ei cu râsul în gură. Când, arzătoare, viața ne-o credem în toi, moartea, în miezul ființei, plânge în noi. Ideea lui Manilius e dezvoltată și în aforismele filozofului german Arthur Schopenhauer, care și-au pus pecetea și pe opera lui Mihail Eminescu, care încheie poemul ”Împărat și proletar” cu trista concluzie: Când ştii că visu-acesta cu moarte se sfârşeşte, Că-n urmă-ţi rămân toate astfel cum sunt, de dregi Oricât ai drege-n lume - atunci te oboseşte Eterna alergare... ş-un gând te-ademeneşte: Că vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi. "
Aceeași idee este reformulată și în proverbele noastre populare ”Cine vede nașterea, vede și moartea” și ”Omu-i cu moartea după cap”.
Ca să nu vi se pară că vreau să vă copleșesc cu pesimism și lehamete, pentru că nu vreau s-o fac, vă voi aduce la cunoștință că nu sunt puțini nici autorii care au polemizat peste secole cu Manilius și ideea că murim când ne naștem. Replica filozofului, Imoralistului și scriitorului francez din secolul al 18-lea, Vauvenargues este dată într-un dintre maximele lui care sună astfel: ll faut vivre comme si l'on ne devait jamais mourir, adică Trebuie să trăim ca și cum n-ar trebui să murim niciodată.
Contemporanul lui Vauvenargues, filozoful german Johan Gottfried von Herder l-a combătut pe anticul pesimist creând celebrul slogan moral al celor trei L - "Licht, Liebe, Leben!" - ”Lumină, Dragoste, Viață”.
Și alți oameni iluștri au combătut tristețea astrologului, iar astronomii au numit în anul 1935 în cinstea lui Manilius un crater pe partea vizibilă a Lunii, parcă demonstrându-i post-mortem că măcar cel puțin nemurirea numelui este posibilă.
Bunăoară, despre pesimism şi optimism prin prisma maximei latine "Nascentes morimur", adică "Murim, când ne naștem".
Nu prea e la modă citarea maximelor latine în epoca noastră, dar dacă dorim să părem docți și profunzi în conversații, am putea apela la mostre de înțelepciune antică. ”Nascentes morimur” este un paradox celebru formulat de un autor mai puțin celebru, astrologul și poetul minor Marcus Manilius care a trăit pe la începutul erei noastre. Se presupune că el este autorul poemului mistico-filosofic Astronomica din care face parte și aforismul lapidar ”Murim când ne naștem”. Acest poem este una dintre primele scrieri astrologice care s-au păstrat până în zilele noastre.
Spre a-i lămuri sensul expresiei, autorul a considerat necesar să precizeze în continuare: finisque ab origine pendet - sfârșitul atârnă de la început deasupra noastră. Adică, din clipa când intrăm în viață, devenim muritori.
Acest aforism sumbru a fost preluat și parafrazat în operele lor de mulți scriitori romantici, sceptici sau pesimiști. Ideea lui Manilius e reformulată de poetul italian în poemul ”Cântec de noapte al unui păstor pribeag din Asia”: m Giacomo Leopardi o gasim reluata de Leopardi: Nasce l’uomo a fatica,
ed è rischio di morte il nascimento. "Omul se naște cu efort și nașterea e un risc de moarte”.
Motivul e reluat şi în poezia "Epilog" a lui Rainer Maria Rilke care poate fi citată în întregime: Mare e moartea peste măsură. Suntem ai ei cu râsul în gură. Când, arzătoare, viața ne-o credem în toi, moartea, în miezul ființei, plânge în noi. Ideea lui Manilius e dezvoltată și în aforismele filozofului german Arthur Schopenhauer, care și-au pus pecetea și pe opera lui Mihail Eminescu, care încheie poemul ”Împărat și proletar” cu trista concluzie: Când ştii că visu-acesta cu moarte se sfârşeşte, Că-n urmă-ţi rămân toate astfel cum sunt, de dregi Oricât ai drege-n lume - atunci te oboseşte Eterna alergare... ş-un gând te-ademeneşte: Că vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi. "
Aceeași idee este reformulată și în proverbele noastre populare ”Cine vede nașterea, vede și moartea” și ”Omu-i cu moartea după cap”.
Ca să nu vi se pară că vreau să vă copleșesc cu pesimism și lehamete, pentru că nu vreau s-o fac, vă voi aduce la cunoștință că nu sunt puțini nici autorii care au polemizat peste secole cu Manilius și ideea că murim când ne naștem. Replica filozofului, Imoralistului și scriitorului francez din secolul al 18-lea, Vauvenargues este dată într-un dintre maximele lui care sună astfel: ll faut vivre comme si l'on ne devait jamais mourir, adică Trebuie să trăim ca și cum n-ar trebui să murim niciodată.
Contemporanul lui Vauvenargues, filozoful german Johan Gottfried von Herder l-a combătut pe anticul pesimist creând celebrul slogan moral al celor trei L - "Licht, Liebe, Leben!" - ”Lumină, Dragoste, Viață”.
Și alți oameni iluștri au combătut tristețea astrologului, iar astronomii au numit în anul 1935 în cinstea lui Manilius un crater pe partea vizibilă a Lunii, parcă demonstrându-i post-mortem că măcar cel puțin nemurirea numelui este posibilă.