Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre termenul „economia de piaţă” – când şi cum a apărut, cine i-au fost nănaşii teoretici şi lingvistici.

Termenul e simplu şi clar: economia de piaţă este economia care se conduce după regulile  pieţei, sistemul economic în care deciziile ce privesc producția și distribuția de bunuri se bazează pe interacțiunea dintre cerere și ofertă, care determină prețurile bunurilor și serviciilor.

Prin părţile noastre tranziţia de la economia planificată de stat la economia de piaţă a început în ultimul deceniu al secolului trecut. Dar nu sistemul socialist este cel care a inventat economia dirijată de la centru.

În anul 1665 regele Franţei,  Ludovic  XIV, supranumit şi “Regele Soare”, i-a încredinţat frâiele economiei ţării ministrului său de finanţe, Jean Baptiste Colbert, un om inteligent şi întreprinzător.  Colbert şi-a propus obiectivul de a face Franţa puternică şi prosperă, cu o economie sănătoasă. Pentru aceasta el şi-a utilizat puterea nelimitată pentru a face ca ţara să se mişte în direcţia pe care el o considerată corectă şi utilă.  Prin alocarea subvenţiilor şi acordarea privilegiilor el a stimulat dezvoltarea ramurilor economice pe care le considera prioritare, a înfiinţat flota maritimă şi a a dezvoltat coloniile Franţei şi în general el personal influenţa asupra tuturor aspectelor vieţii din ţară.  Ar fi realizat multe şi toate să nu fi fost dorinţa regelui de a cheltui toate veniturile obţinute datorită eforturilor lui Colbert pe războaie lipsite de sens.

În epoca respectivă s-a dovedit că controlul permanent exercitat de stat este folositor dacă este efectuat de un om priceput precum era Colbert.  Dar acelaşi control este aidoma unui laţ înnodat la gâtul economiei de mâinile unor birocraţi pedanţi. Peste un veac după guvernarea lui Colbert  oamenii de afaceri francezi se sufocau sub povara unor absolut absurde directive guvernamentale, legi, dispoziţii şi alte acte reglementatoare. Ei au început a se revolta, deoarece considerau că fiind lăsaţi în pace ar face în mod automat ceea ce e mai bine pentru ţară.

Această părere era împărtăşită şi de economistul scoţian Adam Smith care a scris în anul 1776 studiul său devenit clasic „Avuţia naţiunilor, cercetare asupra naturii şi cauzelor ei”. El se pronunţa răspicat împotriva oricărui amestec în economie din partea statului şi cita opiniile industriaşilor francezi de pe vremea lui care insistau să fie instaurată economia de piaţă. De pe atunci această expresie a început să desemneze politica neamestecului statului în economie.

Economiile de piaţă libere au căpătat o răspândire largă în secolul XIX, dar războaiele şi perioadele de depresie economică din secolul XX au obligat majoritatea statelor să revină la punctual de vedere al lui Colbert conform căreia doar controlul total din partea statului, cu condiţia că în fruntea lui stau oameni inteligenţi şi competenţi, poate asigura o dezvoltare economică sănătoasă.

Mai pe scurt, istoria a arătat că economia de piață, ca și economia planificată, poate fi bună sau rea în funcție de persoanele care o pun în aplicare. Ca și tot ce există și se face pe lume, de altfel.