DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Despre ulii şi porumbei, dar nu în sensul de păsări (VIDEO)
Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.
Bunăoară despre ulii şi porumbei, dar nu în sensul de păsări, ci în sensul de oameni cu anumite convingeri şi poziţii.
Ştim, mai mult teoretic, în virtutea urbanizării, că uliul este o pasăre răpitoare de zi, mare și puternică, care atacă păsări și mamifere mici. În aria retoricii politice însă cuvântul ”uliu” desemnează persoanele care militează deschis pentru aplicarea soluțiilor militare în relațiile dintre state.
Atribuirea acestui sens metaforic datează de pe la începutul secolului al XIX-lea. În anul 1810 tinerele State Unite ale Americii s-au pomenit într-o situaţie foarte dificilă. Împăratul francez Napoleon I s-a încleştat într-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu Imperiul Britanic. Fiecare dintre părţile beligerante râvnea să obţină victoria cu orice preţ. Statele Unite păstrau neutralitatea şi încercau să facă comerţ şi cu britanicii, şi cu francezii, dar până la urmă au fost refuzate şi de unii, şi de alţii.
Marea Britanie era o mare putere maritimă şi intercepta pe traseu navele comerciale americane. În plus, opreau navele americane şi le percheziţionau în căutarea dezertorilor din marina britanică, aceştia fiind numeroşi, deoarece erau prost plătiţi şi prost trataţi.
Motivul era suficient pentru declararea războiului, dar conducătorii statului care încă mai ţineau minte zilele revoluţiei şi slăbirea ţării cu care s-a soldat revoluţia nu prea să grăbeau se înceapă un război pe care nu erau siguri că îl putea duce până la capăt. Dar în anul 1810 parlamentul s-a completat cu un grup de tineri – Henry Clay, John Calhoun şi alţii - care doreau război cu înflăcărare juvenilă şi de aceea au fost porecliţi „uliii războiului”. Sensul poreclei e clar: uliii sunt păsări de stepă care îşi atacă victima pe neaşteptate şi fără milă. Porecla s-a prins de inşii care consideră războiul un fel de joc şi nu prea se gândesc la consecinţe.
”Uliii” au învins în dezbaterile parlamentare și în anul 1812 Statele Unite i-au declarat război Marii Britanii. A fost un război fără glorie care s-a încheiat la egalitate, iar uliii din politică nu au participat la acțiunile militare, ci le-au urmărit din tranșeele imaginare ale congresului american.
De atunci expresia ”uliii războiului” sau doar cuvântul ”uliii” este folosit pentru a eticheta persoanele publice care militează în văzul și auzul tuturor pentru război. Calificativul ”ulii” a fost foarte popular în Statele Unite ale Americii în timpul războiului din Vietnam din anii 1960 – astfel erau numiți politicienii care insistau ca acțiunile militare să continue în pofida protestelor pacifiste masive din toată țara.
Cu timpul, şi cei care se pronunţă contra războaielor şi-au găsit porecla – ei sunt numiţi „porumbei”. Probabil după ce în anul 1949 pictorul Pablo Picasso a desenat un porumbel pe afişul Congresului mondial al susţinătorilor păcii de la Paris. De atunci porumbelul a devenit şi simbol al păcii, după ce în iconografia creştină reprezină Sfântul Duh. În legenda biblică, după potop, porumbelul i-a adus în cioc lui Noe o ramură de măslin, anunţând astfel că nivelul apelor a scăzut.
Şi mai e şi un joc de copii care se numeşte „uliii şi porumbeii”, dar acesta nu e de-a războiul, ci de-a prinselea şi e probabil deja istorie sau poate că este jucat doar pe calculator.