Să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre un verb inventat de creația lingvistică populară din Republica Moldova, dar inexistent pe alte meridiane ale românofoniei și neatestat de dicționarele explicative și enciclopedice românești. Este vorba de vorba ”A cadona”,  apărută relativ recent în spațiul de la est de Prut.

Și se pare că a apărut din dorința unor intelectuali mai mult fripți decât copți de a se exprima cât mai literar posibil cărora verbul ”a dărui” li s-o fi părut prea arhaic, demodat desuet pentru a fi folosit de niște persoane elevate cu patalamale la purtător. De aceea au confecționat o struțocămilă lingvistică din substantivul ”cadou” și verbul ”a dona”.  

Lingvista Irina Condrea opinează într-un articol publicat în ziarul ”Timpul” că acesta a fost ticluit alandala, după chip şi asemănare cu o structură rusească: dacă „подарить”, este format din „по+дарить - подарить”, hai şi noi să-i punem un prefix verbului a „dona”, obţinând ceea ce avem - „a cadona”, care parcă are ceva şi din „cadou” şi din „a dona”, dar nu-i nici una, nici alta. 

O contribuție neologistică inutilă pentru îmbogățirea lexicului natal, deoarece, după cum menționează Irina Condrea în același articol, limba română dispune de suficiente posibilităţi de exprimare atunci când vine vorba de cadouri. Avem verbele și locuțiunile verbale ”a dărui”, ”a oferi”, ”a face cadou”, precum  și  substantivele dar, cadou, atenţie, surpriză, precum și, dacă nu ne e teamă de arhaisme, mai vechile plocon sau ofrandă.

Cât privește  verbul ”a dona” și substantivul ”donație”,  acestea sunt potrivite în contexte mai speciale. A dona este sinonim cu a dărui, dar de regulă înseamnă a o face printr-un act public, iar  donația este o convenție între două părți prin care una transmite celeilalte proprietatea unui bun material, fără să primească ceva în schimb, precum și bunul, adică sumele de bani sau obiectele donate. La fel se numește  și  actul juridic care consfințește o donație care mai poate fi numit și act sau contract de donație.  

Tot de la a dona e derivat şi substantivul donator care înseamnă, logic, persoană care face o donație. În sfera medicinei acesta a căpătat şi două specializări – donator de sânge, adică cel care dă o cantitate din sângele său pentru transfuzii,  iar în ultimul timp donator înseamnă şi individ care cedează altui individ un organ, un țesut, o celulă, un cromozom, o genă.

Prin urmare,  nici expresia „a dona un cadou” n-ar fi mai brează din punctul de vedere al eleganţei stilistice, deoarece este un pleonasm -  faptul de a dona presupune deja în sine statutul de cadou al obiectului donat sau al sumei de bani dăruite.

Totuşi, motorul de căutare Google atestă vreo câteva mii de utilizări ale acestui verb artificial şi a derivatelor lui. E curios că în lista aceasta mesajele despre inexistenţa cuvântului în limba română convieţuiesc paşnic cu textele publicitare care ne recomandă ce şi cui să-i cadonăm cu ocazia diferitelor sărbători. 

Se vede că persoanele care citesc unele texte, nu le citesc pe cele învecinate, şi uite aşa trăim în lumi paralele vorbind uneori şi limbi paralele.