Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre perechea de cuvinte "maestru – maistru", asemănătoare, dar diferite şi uneori confundate între ele.

Unele dicţionare le şi prezintă ca sinonime, dar definiţiile denotă diferenţe semantice substanţiale între aceste două cuvinte.

În dicționarul său de greșeli de limbă Valentin Guțu citează câteva exemple de utilizare a lui "maestru" în loc de "maistru", dar și a cuvântului hibrid ”maiestru” confecționat de viitorii certați cu gramatica din cele două cuvinte la care ne referim.

Etimologia lor e diferită – maistru venind din germanul meister, iar maestru din italianul maestro. Aşa indică dicţionarele, dar povestea etimologică pare să fie un pic mai încurcată. Pentru că prin negura veacurilor întrezărim cuvântul latin magister cu sensul de "meşter" şi "stăpân" şi pe cel grecesc μάγιστρος – maistros din care par să fi derivat și maistru, și maestru. Cu sensul de meşter în limba franceză circulă maitre, iar în italiană şi spaniolă… maestro. Care a fost calea împrumuturilor e greu de determinat. În limbile slave de sud – bulgara şi sârbă - circulă cuvântul "maistor", preluat probabil din greacă. Iar cuvântul maghiar meșter este varianta ungurească de rostire a meisterului german.

"Maistru" înseamnă anume "meșter", "meseriaș", persoană care are și practică o meserie. Mai are şi sensul de meseriaș cu calificare superioară căruia, de obicei, i se încredințează conducerea și organizarea activității de producție dintr-un anumit sector al unei întreprinderi. Dar şi sensul de persoană iscusită, îndemânatică, abilă, pricepută şi persoană care învață, instruiește pe cineva.

La rândul său maestrul este o persoană care a adus contribuții deosebit de valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. Există și titluri oficiale de maeștri ai sportului, ai artei. Mai e numită "maestru" o persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu - de obicei muzică, literatură, dans, sport -, care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv.

Prin mediile artistice se cam face abuz de titulatura "maestru", şi nu de azi, de ieri. În "Balada maeştrilor" a lui Tudor Arghezi Păcală venit la târg cu treburi îl aude şi după ce vede cum reacţionează cei cărora le e adresat, conchide: "Vorba asta scurtă E ca mângâierea porcului pe burtă…. Măi, ce bine-mi prinde! Am aflat şi harul Să-mi pui în picioare bine şi măgarul. Cum ajung acasă, văd eu cât îi este De fudul auzul, şi-o să-l strig: Maestre!" Mai multor mari scriitori români, li se atribuie obiceiul de a răspunde la adresarea "maestre" cu calamburul "mai este, mai este până la maestru". O spune și Mihail Eminescu în romanul lui Eugen Lovinescu "Bălăuca". Bizarul cuvânt "bălăuca" este sinonim cu "bălăioară" și în cartea lui Lovinescu o vizează, firește, pe Veronica Micle.

Avem totuși pe aici, prin preajmă, un exemplu de sinonimie justificată între maistru și maestru – este vorba de afirmația "Colegul nostru, Vitalie Maistru, este un maestru al jurnalismului sportiv și nu doar al celui sportiv", dar aceasta este excepția care confirmă regula conform căreia maistru și maestru sunt două cuvinte cu sensuri deși apropiate, totuși diferite…