Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, că tot suntem în perioada schimbării calendarelor, să ne dumerim de unde vine expresia "a face capul calendar"?

De cele mai multe ori, aceasta este folosită atunci când se face referire la cineva care vorbeşte prea mult,  bate la cap o altă persoană, îl toacă la cap, îl cicăleşte, îl bombardează cu informaţii mai degrabă prea multe decât utile.

Dar ce are cicăleala cu numărarea anilor, zilelor, lunilor, adică, I care este legătura capului cu calendarul? De ce calendar și nu revistă, carte, almanah?

Răspunsul e simplu. Pentru că expresia "A face cuiva capul calendar" este foarte veche,  de prin secolul al XVIII-lea, veacul Iluminismului, când tiparul a luat avânt, odată cu alfabetizarea populației și apariția unor noi invenții tehnice care facilitau imprimarea mai multor exemplare dintr-o scriere. Calendarele au fost printre primele texte tipărite care erau cumpărate în numeroase exemplare de către populație. 

Ca să-i atragă pe oameni, editorii   introduceau în calendare tabele astrologice, datele sărbătorilor religioase, târguri importante, prognoza meteo, sfaturi pentru fermieri privind însămânțările, proverbe, informații istorice sau geografice și multe altele.  Orice informație era plasată în calendare pentru a-i determina pe oameni să le cumpere. Calendarele deveniseră un fel de enciclopedii.  Putem considera calendarul cel mai vechi strămoș al ziarelor și revistelor.

Toate informațiile acestea erau imposibil de memorat de o persoana pentru că erau mult prea multe. Aceste date erau tipărite cam înghesuit pentru că se făcea economie la hârtie. Hârtia era pe atunci scumpă, fiind făcută din deșeuri textile.

Fiind greu de citit și pline de informații, calendarele se dovedeau de multe ori inutile pentru cei care le cumpărau.  Astfel s-a născut vorba din popor "a face (cuiva) capul calendar" pentru a transmite mesajul "m-ai zăpăcit cu o avalanșă de informații” sau "m-ai încurcat cu atâtea vorbe, am pierdut esențialul".

Expresia e prezentă în literatura clasicilor, inclusiv în forma populară "călindar".  Descriind a câta oară subtilităţile flirtului rural, George Coşbuc scrie în poezia "Subţirica din vecini": "Eu o chem si-i spui de toate, Multe toate, Multe bune şi-n zadar. - "Nu-mi faci capul călindar! Nu te cred şi nu să poate!"  În sfaturile sale matrimoniale  din "Povestea vorbii", Anton Pann decretează: "Nu face din capul tău calendar. Ci, când vei să te-nsori, De ești tu viță de jos, să nu iei neam de sus, ca să nu-ți zică: scoală tu, să șez eu. Și De n-ai bani, nu lua cu zestre, ca să nu-ți zică: taci tu, să vorbesc eu. Ci Ia-ți nevastă săracă ca să-ți zică: fă ce știi tu.  Și atunci Nu vă scoateți ochii unul altuia. Ci Trăiți ca în sân de rai".

Şi în povestea lui Harap Alb a lui Ion Creangă personajul Gerilă e pus la punct de camarazii săi de aventuri: "Ia tacă-ţi gura, măi Gerilă! A dracului lighioaie eşti! Destul acum, că ne-ai făcut capul calendar".