Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă. Bunăoară, despre  neologismul "eclectic" din registrul elevat al limbii române.

Dar să ne lămurim mai întâi ce este registrul elevat al limbii. În interiorul unei limbi, în funcţie de gradul de cultură al unui individ, se poate apela,  ţinând seama şi de situaţia de comunicare, la diverse registre stilistice. Registrele stilistice sunt varietăţi ale limbii, determinate social şi cultural, manifestate în procesul vorbirii, care se diferenţiază lexical şi sintactic, de la un vorbitor la altul. Registrele stilistice sunt: cel neutru sau standard, cel familiar, cel regional, cel popular, cel elevat şi altele. Registrul elevat este unul pretenţios, rafinat, nuanţat, subtil şi aparţine elitei intelectuale ale  vorbitorilor limbii. Cei care folosesc un astfel de limbaj ar trebui să stăpânească un vocabular bogat şi să utilizeze termeni mai puţin cunoscuţi, în cunoştinţă de cauză. Uneori reuşesc să o facă, alteori o fac cam …eclectic.

Altfel spus, nu e rău şi condamnabil să se apeleze la neologisme pretenţioase, dar numai atunci când situaţia de comunicare este adecvată acestui fapt şi, obligatoriu, stăpânind sensurile cuvintelor. Altfel, efectele în comunicare trec din categoria elevată în cea ridicolă.

Este şi cazul adjectivului eclectic, pătruns în limba română prin filieră franceză, dar compus din cuvântul grecesc eklektos care înseamnă ales. 

Potrivit Dicţionarelor explicative, adjectivul eclectic înseamnă: referitor la eclectism, care dă dovadă de eclectism, care promovează eclectismul,  iar eclectism, substantivul corespunzător, are sensul:

1. îmbinare mecanică a unor idei, concepții, puncte de vedere eterogene și opuse; lipsă de consecvență în convingeri, în teorii.    

2. sistem de concepții care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gândire ceea ce pare mai adecvat;  în arhitectură şi arte - îmbinare necritică a unor elemente luate din stiluri diferite sau din diferitele mijloace personale de exprimare ale unor artiști consacrați.  

Greşeala pe care o fac cei mai mulţi  în utilizarea cuvintelor  eclectic şi eclectism este aceea de a le conferi un sens pozitiv, când, de fapt, este vorba, de o conotaţie negativă a acestora –este vorba de îmbinarea neselectivă, necritică, a unor idei, concepţii, opinii etc.

Se poate spune corect, de exemplu: Gândirea lui eclectică trădează un nivel scăzut de inteligentă şi originalitate sau Acesta nu este un artist autentic, lucrările lui mi se par eclectice.

Pe de altă parte, eclectismul este considerat potrivit în psihologie şi psihiatrie, iar stilul eclectic şi-a ocupat locul în arhitectură, una dintre mostrele preţuite de arhitectură eclectică fiind celebra catedrală neterminată Sagrada Familia din Barcelona.  De aceea unele site-uri specializate în designul apartamentelor afirmă că stilul eclectic este un mix de creativitate și bun-gust.

Cine ştie… Probabil, bunul gust, ca şi frumuseţea, e în ochiul privitorului.