Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară despre icoanele vechi și noi sau despre cum schimbă timpul și progresul sensurile cuvintelor.

Termenii internaționali moderni se adaptează la limba română ciocnindu-se uneori de cuvinte asemănătoare existente de multă vreme în vocabularul nostru, dar cu alte semnificații.  În terminologia informatică cuvântul englezesc "icon" este utilizat foarte frecvent. Un dicționar românesc îl definește astfel: mic simbol grafic afișat pe ecranul calculatorului, care permite efectuarea rapidă a unei comenzi speciale.

Cuvântul englezesc se adaptează în limba română în fel şi chip. Sau este păstrat ca atare, cu pronunţie cu tot - aicon. Sau este adaptat fonetic, adică se citeşte cum se scrie – icon.  Sau este înlocuit cu echivalentul românesc "icoană".  Adică, se produce un calc semantic: adăugarea unui sens nou la cuvântul deja existent, "icoană". Variază şi pluralul de la "icon" – şi iconi, şi iconuri, şi icoane.

Cuvântul "icoană" este unul important în vocabularul românesc: sensul său principal este cel religios, dar este utilizat şi cu sensuri derivate şi metaforice, bunăoară "imagine", ca în celebrele versuri ale lui Eminescu din "La steaua": "Icoana stelei ce-a murit încet pe cer se suie…".

Și englezescul icon şi românescul icoană au origine comună: grecescul eikon, care înseamnă imagine. Prin intermediul limbii latine el a ajuns în mai multe limbi occidentale, inclusiv în engleză ca "icon". În română a ajuns în forma „icoană” pentru că a venit prin intermediul limbii slavone.

Şi totuşi, în limba română cuvântul "icoană" un loc deosebit de cel pe care îl ocupă icône în franceză, icono în spaniolă, icona în italiană.  În aceste țări  preponderent catolice termenul se limitează să indice icoanele din  spaţiul religios bizantin, în timp ce în română  icoana este obiect de cult tehnicizarea termenului religios are parcă un iz de sacrilegiu, bunăoară, când auzi fraze ca "fă click pe icoană". 

Ca o variantă de compromis a apărut încă o inovaţie: folosirea în jargonul informatic a diminutivului "iconiţă", neatestat cu acest sens de dicţionare. E, probabil, o încercare de diferenţiere  în raport cu ”icoană” şi chiar de reflectare mai fidelă a realităţii - simbolurile grafice respective chiar sunt mici şi de aceea diminutivarea este îndreptăţită. Ce-i drept, și în spațiul religiei există icoane mici numite cu acelaşi diminutiv, deci, distanţarea de sfera religioasă nu este chiar una certă.

Care dintre formele acestea are mai multe şanse de a rămâne în uz? Să aşteptăm ce ne va răspunde evoluţia limbii.