Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă. 

Bunăoară, despre felul în care vorbim despre timp. Nu în plan filozofic, ci în cel pur utilitar. Adică, cum întrebăm și ce răspundem când suntem întrebați despre ora curentă.  

Întrebăm "Cât e ora?", "Cât e ceasul?" sau "Ce oră este? Sau ce oră e?" Se polemizează uneori inutil despre cum e corect – cât e ora? sau cât e ceasul?. Pentru că în sensul de interval de timp de 60 de minute cuvintele oră și ceas sunt perfect sinonime. Așa că răspunsul glumeț "500 de lei" la întrebarea "Cât e ceasul?" e doar un joc de cuvinte nostim și nicidecum un argument pentru eliminarea sinonimiei oră-ceas din vorbire.

O altă polemică nu prea oportună e axată pe formulările de tipul orele 4, la orele 11 etc. Unii consideră că acestea ar fi manifestări ale hipercorectitudinii, deoarece ne-am obişnuit să spunem ora 11 la fel cum spunem pagina 11 sau etajul 11.  

Dar folosirea pluralului este la fel de justificată, plus că se mai aplică şi în alte limbi romanice – în franceză: à onze heures, în italiană - alle undici. Conform unor lingvişti, chiar dacă a mai pierdut teren în faţa singularului mai colocvial şi mai simplu, norma veche, dar persistentă cu utilizarea singularului este valabilă şi acceptabilă.  

Fireşte, cu excepţia expresiei "orele 1" care deşi e  ca şi cum ai spune un ceasuri sau o ore, figurează în destul de multe texte. Deci, precizarea că ora 1 e doar una nu e chiar atât de inutilă pe cât ar părea.  

Mai buclucașă e obișnuința noastră basarabeană de a utiliza la desemnarea orei a unei calchieri din rusă care îi cam pune la încurcătură pe românii de pe alte meleaguri.  Este formula de genul "20 de minute la 11", "jumătate la 2" sau "un sfert la 4".  Ca şi "fără 5 minute 11".

Dar în timp ce topica inversată a expresiei "11 fără 5" nu prea are cum să creeze confuzii, atunci când îi fixezi unui român de peste Prut o întâlnire la jumătate la 2, e aproape sigur că va veni la 2 și jumătate – nu pentru că nu este punctual, ci pentru că dincolo de frontiera acvatică dintre noi nu s-a prea calchiat după "polovina vtorogo" care la ruși înseamnă 1 și jumătate. De aceea ei probabil că fac analogia mai degrabă cu expresia englezească "half past 2", adică o jumătate trecută de 2.  

Mai pe scurt, formulările corecte în limba română sunt: "11 şi jumătate" sau "11 şi 30", "12 fără un sfert" sau "12 fără 15", fără a schimba locul cuvintelor gen "fără 15 11".

În limbajul familiar sunt folosite de obicei numeralele de la 1 la 12, cu precizările "dimineața", "după amiază", "seara", "noaptea". În acest context greșesc cei care combină limbajul oficial cu cel familiar și spun, de exemplu, "ora 23 de seară",  deoarece ora 23 nu poate fi dimineață, spre deosebite de ora 11 care poate fi și de dimineață, și de seară.   

Aşa dar, să fim atenţi la trecerea şi desemnarea timpului şi să ne auzim de bine!