Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cuvântul obraz, foarte generos la producerea sensurilor figurate. Știm cu toții că obrazul este, după cum o și formulează dicționarul, fiecare dintre cele două părți laterale ale feței și pielea care acoperă aceste părți. Mai înainte însemna partea anterioară a capului omenesc, adică față, figură, chip.

Cuvântul e folosit însă în foarte multe expresii în sens figurat. El desemnează valoarea morală a unei persoane, cinstea, reputaţia, demnitatea.

De exemplu, expresia Să-ți fie rușine obrazului! sau să-ți fie în obraz!, îi este adresată cuiva care a făcut ceva necuviincios. A-i plesni sau a-i crăpa cuiva obrazul de rușine înseamnă a-i fi cuiva foarte rușine. Și dimpotrivă, A fi gros de obraz înseamnă a fi fără rușine, îndrăzneț, iar a fi fără de obraz înseamnă a fi nerușinat, necuviincios.

A avea obraz subțire înseamnă fi bine-crescut, a avea purtări frumoase. Dar Obrazul subțire cu cheltuială se ține, adică, pentru a putea face față unor pretenții mari trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare.

A ieși sau a scăpa, a o scoate cu obraz curat e totuna cu a ieși cu bine, onorabil dintr-o situație dificilă. A-i spune sau a-i zice cuiva ceva de la obraz este a-i spune cuiva ceva fără înconjur, direct, fără menajamente. A orbi sau a prosti pe cineva de la obraz înseamnă a-i spune cuiva minciuni evidente, a căuta să înșeli pe cineva în chip grosolan.

A face cuiva pe obraz înseamnă a se purta cu cineva după cum merită, a se răzbuna pe cineva. Dimpotrivă, A-și pune obrazul pentru cineva înseamnă a garanta pentru cineva cu cinstea, cu autoritatea, cu reputația proprie. A trage cu obrazul – a păți o rușine. A nu mai avea obraz să faci ceva =înseamnă a nu mai avea îndrăzneală să faci ceva.

Familia cuvântului e relativ bogată, cuprinzând cuvintele obraznic, obrăznici, obrăznicătură, obrăznicie.
Inițial, iar în unele zone ale României și acum, obraznicul e omul timid, sfios, ruşinos.

De cele mai multe ori în cele mai multe locuri, însă, obraznicul este tocmai invers, adică, insul lipsit de respect, de ruşine, chiar neruşinat şi insolent, cu toate că e conştient de faptul că are de înfruntat dezaprobarea celorlalţi, ba chiar asumându-şi riscurile ce decurg din această postură. De aceea se spune că obraznicul mănâncă praznicul, dar rămâne fără obraz, iar făţarnicul, într-o cugetare a lui Iorga, e definit ca omul cu două feţe şi fără niciun obraz.

Zicala Obraznicul mănâncă praznicul se descifrează simplu - cel care îndrăznește fără rușine trage adesea foloase de pe-urma îndrăznelii sale, iar în dicționarul interbelic al lui Augustin Scriban tălmăcirea acestei zicale nu e împovărată de note moralizatoare, e cât se poate de pragmatică și e formulată astfel: e bine uneori să nu fii modest.

Cu speranța că nu voi trage cu obrazul pentru v-am spus de la obraz la obraz, să ne auzim de bine!