Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre terminologia jocului de table şi eventualul pericol care planează deasupra ei.

Cu ani în urmă, lingvista Rodica Zafiu semnala într-o tabletă de revistă că sub semnul globalizării, al influenţei limbii engleze şi al resurselor electronice, patriarhalele table riscă să devină, prin simplă substituire de nume, modernul backgammon. Jocul de table este, totuşi, prea popular, prin părţile noastre balcanice, pentru a nu-şi păstra numele tradiţional, chiar cînd trece de la materialitatea lemnului şi de la zăngănitul zarurilor la ecranul de calculator. Numele nu s-a pierdut nici în valul francofon, un secol în urmă, nefiind pînă la urmă înlocuit de denumirea franceză tric-trac. Multe pagini de internet atestă echivalenţa termenilor table şi backgammon, ba chiar pun pe primul loc cuvîntul vechi. E drept, se schiţează şi o specializare, termenul englez folosindu-se pentru alte variante ale jocului decît cele tradiţionale, mai ales pentru cele folosite în competiţii internaţionale. 

Jocul e unul dintre cele mai vechi din lume. Originea sa este orientală – Egipt, Persia, Mesopotamia. Se juca şi în Imperiul Roman, iar la începutul mileniului 2 s-a răspândit în Europa Occidentală. În spaţiul românesc a pătruns, probabil, prin filieră turcească şi grecească. Termenul table, care a avut şi variantele vechi tavle, tavlii, tablii etc. provine din turcescul tavla şi grecescul távli, la care s-au adăugat ulterior şi alte forme moderne provenite din latinescul tabula. Se pare că termenul denumea mai multe variante ale aceluiaşi joc, sau chiar mai multe jocuri înrudite, care presupun o tablă de joc şi zaruri. 

Elementele esenţiale ale jocului de table sunt denumite în română prin cuvinte de origine turcă: ”zar” e cuvânt turcesc, micile discuri care se mută pe tablă sînt puluri (în turcă, termenul pul are acest sens), chiar dacă apar şi sub numele mai general de piese. În fine, cuvântul victoriei nete, în care adversarul n-a apucat să scoată din joc nicio piesă, este marţ, din turcescul mars, cu acelaşi înţeles. Expresia a face marţ pe cineva  înseamnă "a reduce la tăcere", "a învinge în mod zdrobitor" şi se foloseşte actualmente şi în afara jocului de table. Şi alte expresii ale jocului ("şase-şase, poartă-n casă", când e vorba de o mutare câștigătoare sau norocoasă) au intrat în uzul mai larg. Cuvântul "tablagiu" are mai multe sensuri, între care supravieţuieşte şi cel de "jucător (pasionat) de table".

În jocul de table s-ar putea afla şi o explicaţie pentru expresia familiară „a sta pe bară". Piesele scoase din joc la table stau efectiv pe bara cutiei, prezentând o metaforă desăvârşită a întreruperii forţate dintr-o activitate. 

După cum conchide lingvista, măcar de dragul istoriei culturale e de dorit ca tablele să rămână table şi tablagiii să nu se transforme cu totul în jucători de backgammom