Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre un americanism inclus în câteva dicţionare româneşti, dar cu toate acestea e cam greu de spus dacă împrumutarea lui ar fi chiar necesară şi utilă.

Este vorba de verbul „A kidnapa” şi de substantivul „kidnapare” atestate de Marele dicţionar de neologisme, din anul 2000 şi în Dicţionarul ortografic al limbii române, din 2002.

A kidnapa înseamnă a fura un copil, iar mai extins, a fura o persoană în scopuri politice sau pentru răscumpărare. Este indicată originea americană a cuvântului – verbul to kidnap, dar preluat de noi după modelul francez - kidnapper.

Dicţionarele etimologice englezeşti indică drept data a formării acestui cuvânt anii 1680, prin ataşarea la cuvântul kid, adică copil, a verbului nap, adică a captura sau a lua – iniţial el însemna „a răpi copii pentru a-i face servitori sau lucrători în coloniile americane". Ulterior sensul s-a extins până a ajunge cel din zilele noastre.

E greu de spus cât de necesară era împrumutarea acestui verb în timp ce în limba română există verbul „a răpi”, care chiar dacă nu presupune şi precizarea „un copil” sau scopul politic sau financiar, pare suficient de expresiv pentru a desemna acțiunea respectivă.

Primul sens al cuvântului a răpi este a lua cu sila pe cineva, a duce cu sine în mod silnic pe cineva; a fura. Metaforic, mai înseamnă a lua pe cineva dintre cei vii, a curma viaţa cuiva. Sau a smulge pe cineva dintr-un loc.
Alte sensuri vizează alte acțiuni: a lua prin abuz ceva, a se face stăpân pe un bun material care aparţine altuia; a jefui. La fel a cotropi un teritoriu sau o ţară.

Un sens figurat exploatat cu vervă de poeți este a fermeca, a încânta, a vrăji, a captiva. Face parte din moștenirea latină, provenind din verbul rapire sau rapere).

Astfel stând lucrurile, se pare că ne putem descurca de minune cu materialul existent în limbă. O dovedeşte şi utilizarea doar foarte din când în când a verbului respectiv şi a substantivului derivat – în unele texte publicistice, dar şi în acestea de cele mai multe ori între ghilimele, sugerând un subtext ironic, dar şi caracterul artificial al prezenţei în limba română a acestor cuvinte venetice.

Cu atât mai mult cu cât în dicţionarele româneşti este prezent şi împrumutul ca atare, cuvântul kidnapping, cu acelaşi sens. De fapt, este deja un internaţionalism utilizat cam în toate limbile pentru a desemna această crimă.

Probabil, nu pentru că ar fi crimă tipic americană sau cî în spaţiul nord-american s-ar produce mai multe răpiri de persoane, decât în alte părţi, ci pentru că a fost popularizat de numeroasele thrillere hollywoodiene şi seriale TV americane difuzate în toată lumea.

Bine-ar fi să nu existe nici fenomenul, nici cuvintele care-l desemnează, dar viaţa este cum este şi nu cum ne-ar plăcea nouă să fie.

Pe această notă uşor filozofardă, să ne auzim de bine!