De Ziua Europeană a Parcurilor, primul traseu ecoturistic a fost inaugurat în Parcul Naţional Orhei
Primul traseu ecoturistic, care unește două valori cultural-istorice - Casa-Muzeu „Alexandru Donici” și Mănăstirea Curchi, a fost inaugurat astăzi, de Ziua Europeană a Parcurilor, în spațiul viitorului Parc Național Orhei. Anterior, despre acest traseu se cunoștea numai din spusele localnicilor. Cu sprijinul PNUD, traseul a fost marcat cu panouri informative, care descriu valorile cultural-istorice și harta acestui traseu, precum și patrimoniul natural al primului Parc Național. De asemenea, oamenii din aceste localități și turiștii vor beneficia de locuri special amenajate pentru odihnă, unde vor putea admira priveliștea naturii din această zonă.
Parcul Național Orhei ocupă o suprafață importantă de 33,8 mii hectare din codrii Moldovei şi cuprinde 18 comune din patru raioane - Orhei, Străşeni, Călăraşi şi Criuleni. Creat cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), acesta reprezintă un model de dezvoltare durabilă prin utilizarea responsabilă a resurselor naturale, conservarea și îmbunătățirea peisajului, biodiversității, serviciilor de mediu și valorilor culturale.
„Pe lîngă beneficiile socio-economice și ecologice, Parcul Național Orhei va contribui la păstrarea patrimoniului natural și cultural prin măsuri de reabilitare a monumentelor culturale, organizare a festivalurilor folclorice și altor activități culturale”, a menționat Lazăr Chirică, Viceministrul Mediului, în cadrul evenimentului de inaugurare.
Crearea primului Parc Național face parte din Planul de acţiuni şi Strategia naţională de conservare a diversităţii biologice a Republicii Moldova. În urma unei evaluări a potențialelor teritorii pentru crearea parcurilor naționale (Codrii, Orheiul Vechi, Prutul de Jos, Pădurea Domnească, Plaiul Fagului, Nistrul de Jos şi Iagorlâc) de către Ministerul Mediului în 2006, Orheiul Vechi a fost considerat zona cea mai viabilă din punct de vedere economic, turistic și al amplasării geografice. Parcul va beneficia de un regim special de ocrotire şi conservare, pentru că aici există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni cu valoare ecologică, ştiinţifică, recreaţională şi culturală deosebită. Relieful acestei zone îi oferă un caracter unic în Europa, însă la fel de importante sunt şi oportunităţile pe care acest Parc Naţional le poate deschide pe plan ştiinţific, educativ, recreativ şi, în deosebi, turistic. Crearea Parcului Național Orhei va contribui la stoparea degradării ecosistemelor forestiere, tăierilor ilicite de pădure, deteriorării pășunilor și pădurilor, precum și la gestionarea durabilă și promovarea agriculturii ecologice și ecoturismului.
“Crearea Parcului Naţional va oferi soluții pentru problemele sociale și economice cu care se confruntă comunitățile din acest spațiu. Dezvoltarea ecoturismului, extinderea traseului „Drumul vinului” și a posibilităților de cazare în zona Parcului Național Orhei vor spori atractivitatea zonei pentru turişti”, a spus Alexandru Rotaru, manager de proiect, PNUD Moldova.
Proiectul “Fortificarea capacităţilor instituţionale şi a reprezentativităţii sistemului de arii protejate din Republica Moldova” este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova, cu sprijinul financiar al Fondului Global de Mediu. Bugetul total al proiectului constituie 990 mii dolari SUA.