De Ziua Independenţei, Marian Lupu încearcă sentimente puternice
"În aceste zile încercăm nişte sentimente puternice. Aceste sentimente nu sunt în dependenţă de funcţiiile şi posturile pe care le deţinem", a declarat, în această dimineaţă, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu cu ocazia Zilei Independenţei R. Moldova.
"La 21 de ani cred că putem să constatăm că în cadrul societăţii s-a format o conştiinţă naţională şi o conştiinţă statală, care ne asigură de existenţa în veşnicie a ţării noastre", a mai adăugat spekerul.
Întrebat de ce nu a fost organizată o paradă, aşa cum s-a întâmplat anul trecut, preşedintele Parlamentului a menţionat că manifestaţii mai fastuoase se fac doar la dată rotundă.
"Manifestaţiile de azi şi ieri au fost pe potrivă. Anul trecut a fost o dată rotundă, pe care motiv am organizat acea paradă", a mai adăugat Lupu.
Politică
- Ziua Independenţei Republicii Moldova, sărbătorită la Bucureşti cu şampanie şi costume naţionale FOTO
- (VIDEO) Independenţa i-a unit! AIE şi PCRM, împreună la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt
- Preşedintele Nicolae Timofti, mândru de copiii educaţi în spirit patriotic
- Bijuterii pe patru roţi, expuse în centrul Capitalei