Ambasada Republicii Moldova în Regatul Spaniei a transmis o felicitare inedită țării noastre de Ziua Independenței. Corul din Logroño a interpretat imnul Republicii Moldova în limba spaniolă.
”De Ziua Independenței Republicii Moldova, Ambasada cu deosebită plăcere împărtăşește excepționala interpretare a imnului național ”Limba Noastră”, de către Corul spaniol din Logroño, al cărui Director artistic este moldoveanul Ion Brătescu.
Transmitem recunoștință dlui Ion Brătescu, tuturor coriștilor, cetățeni spanioli, echipei de producere, celor care au contribuit la realizarea acestui proiect muzical. Vă mulțumim că ați acceptat inițiativa Ambasadei!”, se menționează într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Spaniei.