De Ziua Muncii, Vlad Filat ne povesteşte cât de bine se trăieşte în Moldova
În Moldova se trăieşte bine, iar criza a fost depăşită. De aceea, este necesar să fim uniţi pentru ca economia să fie una sănătoasă şi durabilă, nu bazată pe speculaţii ieftine. Sunt declaraţiile făcute, astăzi, de premierul Vlad Filat la mitingul organizat de Sindicate cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii.
"Am ieşit în faţa domniilor voastre în acel cadru de dialog social. Este important ca fiecare dintre noi la muncă să îşi facă meseria cât mai bine, pentru că avem oameni de calitate. Am depăşit perioada crizei, am depăşit perioada de stabilizare", a spus Vlad Filat.
"În timp, s-a demonstrat că în efort comun, am fost capabili să depăşim o mare provocare pentru ţara noastră. Este necesar să fim împreună pentru ca economia să fie una sănătoasă şi durabilă, nu bazată pe specualaţii ieftine. Putem merge mai departe fiind solidari", a adăugat premierul.
Vlad Filat a venit şi cu un apel către cetăţeni: "Să nu lăsăm pe nimeni să ne dezbine, să facem tot posibilul pentru a fi uniţi. Doar aşa vom izbuti. Cred în şansa noastră, cred în viitorul Republicii Moldova. Vă doresc tuturor să aveţi aceiaşi credinţă. Succes şi prosperare!", a conchis şeful Guvernului.
Menţionăm că, Vlad Filat este singurul lider al Alianţei de guvernare care a participat la eveniment. La mitingul organizat de Sindicate în Piaţa Marii Adunări Naţionale participă mii de oameni din mai multe raioane ale ţării. Ei cer salarii mai mari, locuri de muncă şi nu sunt de acord cu lefurile achitate în plic.